Sulfina Barbu: Există posibilitatea ca Emil Boc să fie reales preşedinte al PDL

Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că PDL ar trebui să-şi aleagă noua conducere cel mai târziu la mijlocul lunii aprilie, arătând că este posibil ca Emil Boc să fie reales preşedinte al partidului, dacă acesta va candida şi dacă "îşi va alege o echipă puternică".

26 afișări
Imaginea articolului Sulfina Barbu: Există posibilitatea ca Emil Boc să fie reales preşedinte al PDL

Sulfina Barbu: Există posibilitatea ca Emil Boc să fie reales preşedinte al PDL (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Există această posibilitate ca Emil Boc să fie reales preşedinte al partidului, dacă va candida şi dacă îşi va alege o echipă puternică şi un program politic, care să readucă partidul ca principală forţă politică în preferinţele electoratului. Cred că va fi ales preşedinte candidatul care va arăta drumul înainte al partidului", a spus Sulfina Barbu.

Ea a apreciat că, în urma alianţei PNL-PC, democrat-liberalii "au o mare şansă", şi anume consolidarea PDL ca partid de centru-dreapta.

"PNL s-a asociat cu PC şi discută o alianţă cu PSD deoarce se tem de PDL. Asta îmi spune mie acţiunea partidelor din opoziţie. Avem oportunitatea de a ne consolida de centru-dreapta. În acest moment, PDL are o mare şansă, pentru că PNL s-a dus către stânga, iar PDL rămâne partidul autentic de centru-dreapta", a menţionat Barbu.

În PDL au loc alegeri în organizaţiile locale, urmând ca după finalizarea acestora să fie stabilită data Convenţiei Naţionale a PDL, când va fi aleasă noua conducere a partidului.

Liderul PDL, premierul Emil Boc a declarat, luni seara, că va decide să candideze pentru un nou mandat de preşedinte al partidului doar dacă va întâlni "aceeaşi atmosferă de echipă" în cadrul formaţiunii democrat-liberale.

"Voi lua o decizie, ca orice om care se gândeşte, după ce face o analiză. Am spus că în 2011 voi lua această decizie şi întotodeauna am fost un om de echipă. Dacă voi întâlni aceeaşi atmosferă de echipă, voi lua o decizie în acest sens, dacă nu, voi vedea", a spus Boc, la postul public de televiziune.

El a arătat că va lua o decizie în perioada următoare, împreună cu colegii din partid.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici