Sulfina Barbu: În această etapă, în PDL e nevoie ca preşedintele partidului să i se dedice

Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, marţi, că e important să se separe funcţiile de preşedinte PDL şi premier, arătând că, dacă partidul va decide acest lucru, Emil Boc "cu siguranţă se gândeşte foarte serios la partid pentru că încă are această calitate de preşedinte al partidului".

23 afișări
Imaginea articolului Sulfina Barbu: În această etapă, în PDL e nevoie ca preşedintele partidului să i se dedice

Sulfina Barbu: În această etapă, în PDL e nevoie ca preşedintele partidului să i se dedice (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"În această etapă, în PDL este nevoie de o echipă nouă, împrospătată, în care preşedintele partidului să se dedice conducerii partidului. Consider că este important să se separe aceste funcţii", a explicat Barbu.

Întrebată dacă Emil Boc înclină să rămână preşedinte al PDL sau premier în situaţia în care se vor separa cele două funcţii, Barbu a spus că, aşa cum îl cunoaşte pe Emil Boc, acesta se gândeşte foarte serios la partid.

"Aşa cum îl cunosc pe preşedintele partidului, Emil Boc cu siguranţă se gândeşte foarte serios la partid, pentru că are încă această calitate, de preşedinte al partidului", a afirmat Sulfina Barbu.

Ea a mai arătat că discuţiile privind separarea celor două funcţii pleacă de la "o realitate", respectiv că atunci când preşedintele este şi premier sunt mai puţine resurse în partid.

Barbu a spus că în partid nu s-a discutat varianta unui premier tehnocrat, ci au fost discuţii "despre guvernare".

Parlamentarii PDL i-au solicitat preşedintelui Traian Băsescu o întâlnire pentru a fi găsită o soluţie în privinţa persoanei care va prelua postul de premier în cazul demisiei lui Emil Boc, întâlnire care va avea loc marţi după-amiază.

Surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că la această întâlnire ar urma să fie găsită o soluţie în privinţa persoanei care va fi numită premier, după ce luni seară, la întâlnirea preşedintelui Traian Băsescu cu lideri ai PDL, care a avut loc la Vila Lac 1, propunerea şefului statului pentru un premier tehnocrat ar fi fost susţinută doar de câţiva membri democrat-liberali.

Astfel, majoritatea liderilor PDL s-ar fi declarat împotriva unui premier tehnocrat, o parte dintre lideri propunându-l pe Vasile Blaga.

Conform surselor citate, Băsescu ar fi replicat: "Nu o să schimb un premier preşedinte de partid cu un secretar general al partidului".

Aceleaşi surse mai afirmă că Traian Băsescu le-ar fi spus liderilor PDL că un premier politic mai bun ca Emil Boc nu poate fi, acesta fiind motivul pentru care preferă un tehnocrat.

Preşedintele Traian Băsescu şi lideri ai PDL au discutat, luni seară, la Vila Lac 1, întâlnirea durând aproximativ şase ore, iar la aceasta au participat, alături de şeful statului, lideri PDL de la nivel local şi central.

Traian Băsescu le-a spus liderilor filialelor PDL, la întâlnirea de luni seară, că are numele de premier independent, dar că nu vrea să îl anunţe, scrie "Gândul", citând surse participante la întâlnire.

Go4it.ro transmite LIVE de la World Mobile Congress. Zeci de telefoane se lansează acum! Citeşte noutăţile la cald.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici