Szasz Jeno: Kelemen e un activist de partid, dintr-o familie de activişti de partid de pe vremea PCR
Preşedintele Partidului Civic Maghiar, Szasz Jeno, afirmă că PCM nu îl susţine pe candidatul UDMR la Preşedinţie, Kelemen Hunor, întrucât acesta nu reprezintă toată comunitatea maghiară şi "este un activist de partid, dintr-o familie de activişti de partid de pe vremea PCR".
Szasz Jeno: Kelemen e un activist de partid, dintr-o familie de activişti de partid de pe vremea PCR (Imagine: Haaz Sandor/Mediafax Foto)
Liderul PCM, Szasz Jeno, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că formaţiunea nu este de acord cu propunea UDMR pentru Preşedinţie, Kelemen Hunor, susţinând că acesta este candidatul unui partid, şi nu al întregii comunităţi maghiare.
El a spus că, dacă Uniunea se gândea la o propunere care să îi reprezinte pe toţi maghiarii, trebuia să găsească o personalitate mai presus de partide şi chiar din afara lumii politice, precum propunerea PCM pentru Primăria Târgu Mureş la alegerile de anul trecut, Boloni Laszlo, care ar fi meritat să fie susţinut şi de UDMR.
"Kelemen Hunor este un activist de partid, dintr-o familie de activişti de partid de pe vremea PCR-ului şi din această perspectivă noi credem că, dacă PCM luptă pentru democratizarea societăţii maghiare, nu-l putem susţine pe Kelemen Hunor, care tocmai doreşte monopolizarea reprezentanţei politice a comunităţii noastre. Nici nu are carisma necesară", a spus Szasz Jeno.
Liderul PCM a mai spus că a remarcat faptul că Kelemen Hunor a citit programul PCM, întrucât în proiectul acestuia apar lucruri care nu se regăsesc în programul UDMR, subliniind însă că acest fapt nu este suficient.
Referitor la susţinerea anunţată de preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Tokes Laszlo, pentru candidatura lui Kelemen Hunor la Preşedinţie, Szasz Jeno a opinat că CNMT "a devenit sau tinde să devină o platformă din UDMR".
Candidatul UDMR la Preşedinţie, Kelemen Hunor, a spus că nu vrea să comenteze nimic din ce spune Szasz Jeno, declarând, corespondentului MEDIAFAX, că acuzaţiile acestuia nu corespund realităţii.
"N-am ce comenta, nu vreau să comentez ce spune domnul Szasz Jeno. Tata a fost inginer agronom, n-a fost activist. Oricum, nu părinţii mei sunt votaţi, ci eu", a spus Kelemen Hunor.
-
Ce cărţi cumpără românii? Piaţa de carte, ţinută în viaţă de romanele lacrimogene şi de pofta de colorat a copiilor
Cultură-Media astăzi, 16:57
Piaţa românească de carte a scăzut în ultimii cinci ani cu o treime, iar singurele segmente care s-au menţinut constante în vânzări au fost cărţile pentru copii, în special cele de colorat, şi literatura romantică pentru femei, a declarat pentru MEDIAFAX Dan Vidraşcu, directorul editurii Litera. citeşte tot
-
Oprescu: Spitalul Colentina va fi, în cel mult trei ani, un AKH al Capitalei
Social astăzi, 16:45
Spitalul Colentina va deveni, în cel mult trei ani, un AKH al Capitalei, după ce va fi construită noua clădire cu şapte etaje, legată de cel mai mare centru de cercetare medicală din România, care va fi deschis în iulie, a declarat, luni, primarul general Sorin Oprescu. citeşte tot





Daca era politician roman, raspundea ca mama lui Szasz era c...., iar tatal peste.