Tăriceanu, atac puternic la adresa unui partid: Ăştia sunt urmaşii securiştilor de pe vremea lui Ceauşescu; nişte neterminaţi

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, la Bacău, că liderii USR sunt ”urmaşii securiştilor de pe vremea lui Ceauşescu, reîncarnaţi” şi despre Dacian Cioloş că vrea ”să facă politică cu nişte neterminaţi care nu au o carte de vizită profesională”.

7541 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu, atac puternic la adresa unui partid: Ăştia sunt urmaşii securiştilor de pe vremea lui Ceauşescu; nişte neterminaţi

Tăriceanu, atac la un partid din opoziţie: Ăştia sunt urmaşii securiştilor de pe vremea lui Ceauşescu, reîncarnaţi

”În privinţa USR am să spun ceva - am văzut o postare a dlui Cioloş acum o zi-două. Vorbea de onestitate, de responsabilitate, de nu ştiu mai ce în ceea ce priveşte oferta politică a dânşilor... Dar de legăturile cu Securitatea nu ne spune nimic?! Pentru că mie Uniunea Salvaţi România nu-mi spune decât un singur lucru - că ăştia sunt urmaşii securiştilor de pe vremea lui Ceauşescu, reîncarnaţi. Sunt traşi din spate de diferite sfori de cei care au făcut parte înainte de vechile structuri de securitate şi evident că nu pot să am încredere şi cred că mulţi români îşi dau seama de acest lucru”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

El a vorbit şi despre ”traznăile politice pe care le debitează” cei din jurul lui Dacian Cioloş.

”Membrii mai vechi sau mai noi ai formaţiunii, începând cu dna Prună, ministru al Justiţiei, care spunea că drepturile şi libertăţile românilor sunt un moft, cu fătuca aia care a fost o perioadă ministru al Finanţelor, care spunea că românii trebuie să muncească pe doi lei, cu fătuca asta care mai de curând, acum o săptămână, vorbea despre proprietate, spunând că nu avem nevoie de proprietate.

Văd că ăştia nu scapă o săptămână să nu vină cu câte-o prostie de asta imensă şi lumea să se mire. Dar eu vă spun ceva - nu are lumea de ce să se mire. Dacă vrei să faci politică cu nişte neterminaţi care nu au o carte de vizită profesională, care nu au pic de experienţă politică, nu au sensibilitatea factorului de responsabilitate socială, în momentul în care intri în politică o să vedem în continuare acelaşi gen de poziţionări şi de declaraţii, care-i descalifică”, a adăugat liderul ALDE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici