The Economist: Condamnarea lui Adrian Năstase, un posibil avertisment pentru clasa politică

Condamnarea fostului premier român Adrian Năstase ar putea reprezenta, cu puţin noroc, un avertisment pentru clasa politică din România încă dominată de corupţie, susţine un comentariu publicat pe blogul săptămânalului britanic The Economist, intitulat "Năstase răstignit".

2223 afișări
Imaginea articolului The Economist: Condamnarea lui Adrian Năstase, un posibil avertisment pentru clasa politică

The Economist: Condamnarea lui Adrian Năstase, un posibil avertisment pentru clasa politică (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Năstare ar putea chiar nici să nu ispăşească pedeapsa cu închisoarea; el a promis că va aduce cazul în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului dacă va fi necesar. Deşi această pedeapsă este relativ blândă (alte persoane inculpate în acelaşi caz au primit şase sau şapte ani de închisoare), ceea ce contează este că s-a demonstrat că un fost premier intră sub incidenţa legii. Cu noroc, acesta ar putea servi drept avertisment pentru o clasă politică din jurul căreia mirosul corupţiei nu a fost încă îndepărtat, comentează săptămânalul britanic.

Adrian Năstare a devenit primul şef de Guvern din epoca postcomunistă care a fost condamnat pentru corupţie, aminteşte The Economist.

El a fost educat în şcoala comunistă a politicii şi a demonstrat acest lucru. În timpul primului său mandat, televiziunea şi radioul public au fost obligate să urmărească o linie proguvernamentală, afirmă publicaţia britanică. Totodată, el şi-a cultivat imaginea de burghez intelectual, ceea ce a ajutat la pavarea drumului rivalului său, actualul preşedinte Traian Băsescu, al cărui discurs populist şi stil muncitoresc l-au diferenţiat de distantul Năstase. Promisiunea de a combate corupţia l-a ajutat pe Băsescu să îl învingă pe Năstare în 2004, adaugă The Economist.

Năstase este cel mai proeminent politician român învins de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Aceasta înseamnă că România luptă în sfârşit împotriva corupţiei?, se întreabă publicaţia britanică. Protestatarii care sfidează temperaturile de minus 15 grade Celsius din Piaţa Universităţii din Bucureşti nu ar spune acelaşi lucru. Mulţi dintre ei văd o diferenţă mică între corupţia din zilele lui Năstase şi România din 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici