Traian Băsescu, după scandalul privind şeful Statului Major: Vai de capul vostru, politicieni, mărunţi şi fără scrupule

Fostul preşedinte Traian Băsescu i-a criticat, vineri, pe protagoniştii scandalului privind şeful Statului Major, ”politicieni, mărunţi şi fără scrupule” afirmând că Armata ”nu este nici câmp de luptă politică şi nici loc de destrăbălare electorală”

15617 afișări
Imaginea articolului Traian Băsescu, după scandalul privind şeful Statului Major: Vai de capul vostru, politicieni, mărunţi şi fără scrupule

Traian Băsescu , după scandalul privind şeful Statului Major: Vai de capul vostru, politicieni, mărunţi şi fără scrupule

”Vai de capul vostru de politicieni, mărunţi şi fără scrupule. Stop joc ! S-a mers prea departe! Armata nu este nici câmp de luptă politică şi nici loc de destrăbălare electorală. În mod egal, preşedintele Iohannis, ministrul Apărării şi premierul , au dus lupta politică şi ambiţiile personale prea departe, jucându-se cu nominalizarea Şefului Statului Major al Armatei”, a scris pe Facebook Traian Băsescu.

În opinia fostului preşedinte, nu există scuza că preşedintele nu a fost consultat înainte de a i se transmite propunerea de numire a noului Sef al Statului Major.

”Dacă a văzut că acest lucru nu se întâmplă, ştiind că la 31.12.2018 madndatul actualului Sef al Statului Major expiră, preşedintele, în calitate de Comandant al Armatei, trebuia să cheme premierul şi ministrul apărării la consultări în baza art. 86 din Constituţia României care spune, citez, <Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la problemă urgent şi de importanţă deosebită>. Era o soluţie de a desemna noul Şef al Statului major fără a târâ armata în jocuri politice minore şi fără a umiligenerali respectaţi. Din păcate şi unii şi alţii au preferat să-şi facă jocul în interes electoral personal pe seama nominalizării Şefului Statului Major al Apărării, umilind pur şi simplu armata”, a adăugat Băsescu.

El a mai precizat că propunerea făcută de ministrul apărării şi avizată de premier a fost pentru nominalizarea unui general care este reprezentant al Armatei Române la NATO.

”Să ne imaginăm cum va fi privit de acum înainte la NATO, acest general care nu se bucură de încrederea Preşedintelui României ? Prelungire mandatului Şefului Statului Major al Apărării s-a făcut fără propunerea ministrului apărării şi avizul premierului şi fără a fi o situaţie excepţională care să reclame acest lucru. Să ne imaginăm cum priveşte Armata o prelungire a mandatului Şefului Statului Major, pusă sub semnul întrebării din punct de vedere al legalităţii. Vai de capul vostru de politicieni, mărunţi şi fără scrupule. PS - Mă întreb cine va sesiza CCR legat de numirea Sefului Statului Major.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul de prelungire a mandatului generalului Nicolae Ciucă, actualul şef al Statului Major al Apărării, după ce a respins în şedinţa CSAT propunerea făcută de MApN pentru această funcţie.

"Mandatul generalului Ciucă se termină pe 31 decembrie. România nu poate să rămână fără şef al Armatei. Această situaţie generată de incompetenţa PSD trebuie rezolvată. După şedinţa CSAT am rezolvat-o. Am luat decizia şi am semnat şi trimis spre publicare prin care se prelungeşte mandatul generalului Ciucă. Generalul Ciucă, un soldat competent, cu rezultate din cele mai frumoase. Bine ar fi fost ca această chestiune să îşi fi găsit mai repede soluţionarea, dar cred că Armata Românie trebuie să ştie cine o conduce şi cum o conduce", a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, că decretul pentru prelungirea mandatului şefului SMG, Nicolae Ciucă, semnat de preşedintele Klaus Iohannis, nu respectă condiţiile de legalitate şi creează premisele unui conflict juridic de natură constituţională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici