Tudor Ciuhodaru a fost exclus din PC

Deputatul Tudor Ciuhodaru a fost exclus, joi, din Partidul Conservator. "Am fost mandatat în cadrul Biroului Politic al Partidului Conservator să iau o decizie în ceea ce-l priveşte pe Tudor Ciuhodaru, în urma unei discuţii cu acesta. Tudor Ciuhodaru s-a exprimat foarte clar, în presă, cu privire la noul său statut", a declarat preşedintele PC, Daniel Constantin.

841 afișări
Imaginea articolului Tudor Ciuhodaru a fost exclus din PC

Tudor Ciuhodaru (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax Foto)

"Din păcate nu a avut demnitatea să facă asta şi în faţa partidului care s-a angajat să-l susţină în alegerile din 2012. Tudor Ciuhodaru a acţionat în ultimul timp împotriva Partidului Conservator şi a Uniunii Social Liberale, astfel că, în conformitate cu statutul PC şi protocolul USL, am decis excluderea sa din calitatea de membru PC şi din toate funcţiile pe care le-a avut în partid. Consider că prin voturile acordate puterii în Parlament, Tudor Ciuhodaru s-a autoexclus din Partidul Conservator", declară preşedintele PC, Daniel Constantin, conform unui comunicat.

Liderul PC adaugă că în lupta cu regimul Băsescu-Boc USL nu are nevoie de "oameni duplicitari, ci de oameni care să-şi dorească cu adevărat schimbarea celor care au umilit cetăţenii în ultimul timp".

"USL este proiectul meu politic şi am credinţa că, alături de PSD şi PNL, îl vom duce până la capăt. Trebuie să rămânem uniţi şi să câştigăm în 2012 alegerile pentru a scoate PDL din toate structurile de stat din România", mai precizează Constantin.

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, miercuri, că deputatul Tudor Ciuhodaru, prin acţiunile din ultima perioadă, "s-a autoexclus din PC şi din USL", dar că, potrivit Statutului, partidul va lua o decizie faţă de acesta după o discuţie cu deputatul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici