Valeriu Steriu afirmă că a decontat în februarie 4.916 lei pentru funcţionarea biroului parlamentar

Deputatul PSD de Călăraşi Valeriu Steriu afirmă, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că a decontat, în februarie, pentru funcţionarea biroului parlamentar, 4.916 lei.

251 afișări
Imaginea articolului Valeriu Steriu afirmă că a decontat în februarie 4.916 lei pentru funcţionarea biroului parlamentar

Valeriu Steriu (Imagine: cdep.ro)

Potrivit informaţiilor furnizate de Steriu, el a decontat 4.916 lei în februarie pentru funcţionarea biroului parlamentar, din care: Stat de plată angajaţi (net) - 2.572 de lei; Impozit stat de plată angajaţi - 2.018 de lei, Stat de plată colaboratori (net) - 259 de lei şi Impozit de stat plată colaboratori - 67 de lei.

Cei 412 deputaţi aleşi în legislatura actuală au decontat aproape un million de euro pentru funcţionarea birourilor parlamentare în luna februarie, cheltuielile fiind suportate de Camera Deputaţilor pentru plata salariilor personalului angajat şi achitarea cheltuielilor cu bunurile şi serviciile.

Astfel, deputaţii au decontat pentru luna februarie suma de 3.983.688 lei, respectiv 926.439 euro, potrivit informaţiilor prezentate în secţiunea economică a site-ului acestui for legislativ.

În medie, în luna februarie, fiecare deputat a cheltuit, din bugetul Camerei, o sumă de aproximativ 10.000 de lei (9.669 lei) pentru a plăti personalul angajat în propriul cabinet parlamentar şi pentru achitarea cheltuielilor cu bunurile şi serviciile ale biroului parlamentar (chirie, utilităţi, consumabile, abonament cablu/internet, etc).

Din suma totală de aproximativ 4 milioane de lei (3.983.688 lei) decontată în luna februarie, deputaţii au cheltuit jumătate (2.119.223 lei) pentru achitarea bunurilor şi a serviciilor, iar cealaltă jumătate (1.864.465 lei) pentru a-şi plăti salariaţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici