Valeriu Turcan: Să reprezinţi interesele României este, pentru PSD, o încălcare a Constituţiei

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan, a declarat că acuzaţiile lui Victor Ponta arată că pentru PSD "să reprezinţi interesele României este o încălcare a Constituţiei", el precizând că deplasarea la Helsinki a preşedintelui Băsescu, plătită de la buget, a fost în interes naţional

37 afișări
Imaginea articolului Valeriu Turcan: Să reprezinţi interesele României este, pentru PSD, o încălcare a Constituţiei

Valeriu Turcan: Să reprezinţi interesele României este, pentru PSD, o încălcare a Constituţiei (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Declaraţia acestuia (Victor Ponta - n.r.) arată lipsă de înţelegere a proceselor decizionale la nivel european şi a temelor importante pentru România. Deplasarea a fost plătită din banii alocaţi prin bugetul de stat Administraţiei Prezidenţiale întrucât a fost o deplasare în interes naţional şi nu una în interes privat", a declarat Valeriu Turcan pentru MEDIAFAX.

El a precizat că invitaţia a fost adresată preşedintelui României în calitate de şef al statului şi obiectul reuniunii a fost pregătirea Consiliului European din 24-25 martie.

"Au fost discutate o serie de teme importante pentru ţările membre ale Uniunii Europene - asigurarea stabilităţii financiare, guvernantă economică şi creşterea competitivităţii în ţările membre. De asemenea, a fost discutată evoluţia situaţiei din Libia. Summit-ul de la Helsinki a fost o reuniune de pregătire a deciziilor de la Consiliul European, o oportunitate pentru ca şefii de stat şi de guvern care provin din partide membre PPE să promoveze punctele de vedere naţionale", a adăugat Turcan.

Consilierul prezidenţial a mai arătat că pe lângă şefi de stat şi de guvern din state membre ale Uniunii Europene, la summit-ul de la Helsinki au fost prezenţi şi preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, l-a acuzat pe preşedintele Traian Băsescu, pe blog, de încălcarea Constituţiei, legat de prezenţa şefului statului, vineri, la Helsinki, la summit-ul Partidului Popular European.

Preşedintele Traian Băsescu a participat, vineri seară, la Summit-ul PPE de la Helsinki.

Şeful statului participă, de obicei, la reuniunile PPE care preced lucrările Consiliului European, în calitate de invitat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici