Video Victor Ciorbea, Avocatul Poporului: Cred că toţi cei care dau lecţii despre constituţionalitate nici nu au răsfoit excepţia

Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, a declarat, marţi, că are convingerea că toţi cei care dau lecţii despre constituţionalitate nici nu au răsfoit sesizarea făcută la CCR privind legea care nu permite persoanelor condamnate să facă parte din Guvern.

2173 afișări

"Am convingerea că nicio persoană responsabilă, de bună credinţă, care a citit acea excepţie nu ar putea şi nu poate să fie deranjată, fie că e din România, fie că e de oriunde din lume, de faptul că toţi cei care fac parte din conducerea celor trei puteri ale statului ar trebui să îndeplinească aceleaşi condiţii extrem de înalte de moralitate, de cinste, de corectitudine pentu a îndeplini aceste funcţii de demnitate publica. Prin urmare, toti cei care vorbesc şi dau lecţii de constituţionalitate sau de moralitate am convingerea că nici măcar nu au răsfoit acea excepţie de neconstituţionalitate. Ar fi bine mai întâi să rasfoiască excepţia şi pe urma să vorbească despre ea. Ştiu că mulţi sunt deranjaţi că a crescut numărul de petiţii de când eu sunt Avocat al Poporului, că a crescut numărul de audienţe, de rapoarte speciale, că mă ocup şi de cei din temniţe, de toată lumea, pentru că toţi au anumite drepturi care trebuie respectate. Am făcut foarte multe sesizaări din oficiu, anchete care deranjează. Dacă asta deranjează, e altceva, măcar să spună deschis ce îi deranjează. În rest, să te ascunzi după o excepţie care vrea acelasi regim juridic, acelaşi nivel de moralitate pentru toţi conducătorii din fruntea ţării, nu văd de ce anume ar fi cineva deranjat, din ţară sau din lume", a declarat Victor Ciorbea la Parchetul General, unde a fost citat ca martor în dosarul Mineriadei.

Întrebat despre o eventuală demisie, Victor Ciorbea a spus că cei care au ridicat această problemă sunt "bieţi oameni care nu ştiu despre ce e vorba şi nu au avut răbdarea şi nici interesul să citească excepţia pe care am formulat-o".

Victor Ciorbea a făcut precizările referitoare la sesizarea făcută la CCR privind legea 90/2001, care nu permite persoanelor condamnate să facă parte din Guvern, după ce decizia a fost criticată de şeful statului şi de fostul preşedinte al României, Traian Băsescu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici