Victor Ponta şi-a lansat fundaţia: Apreciez curajul politicienilor care mi s-au alăturat

Fostul premier Victor Ponta a lansat, miercuri, Fundaţia Black Sea Regional Projects, eveniment la care au participat foşti miniştri ai Cabinetului, dar şi actuali lideri politici, cărora le-a adresat felicitări pentru că au avut curajul să i se alăture.

Victor Ponta şi-a lansat fundaţia: Apreciez curajul politicienilor care mi s-au alăturat (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Arhiva Mediafax Foto)

''Apreciez foarte mult curajul celor care au venit la această lansare. Am mai primit încă vreo 300-400 de mesaje că «aş fi vrut să fiu acolo, alături de tine, dar e mai bine să nu vin, dar te susţin şi mă bucur pentru asta». Foarte mulţi oameni de bună credinţă sunt alături de noi, unii mi-au şi zis să am grijă cu banii pe care i-am primit deja în fundaţie şi am zis că am grijă având în vedere că n-avem cont încă'', a declarat Victor Ponta, în prezenţa preşedintelui PSD, LiLiviu Dragnea

Fostul premier a explicat rolul acestei fundaţii va fi să atragă parteneri ''originali'', de care România ar avea nevoie. De asemenea, Victor Ponta a precizat că fundaţia îşi propune să promoveze relaţiile de cooperare cu alte ţări pe teme economice şi diplomatice.

''Pasul următor pentru România, care face parte din familia europeană şi euro-atlantică, este cel al continuării dezvoltării economice şi prosperităţii. Şi lumea aşteaptă prosperitate şi dezvoltare economică", a explicat Ponta.

Fundaţia va fi condusă de Victor Ponta, care deţine funcţia de preşedinte, iar Daniel Constantin (ALDE), Nicolae Bănicioiu (PSD) şi Mirel Palada vor fi vicepreşedinţi, în timp ce membru onorific este fostul premier al Georgiei Irakli Garibashvili. Totodată, membri ai fundaţiei sunt şi foşti miniştri din Cabinetul Ponta, fostul ministru al Finanţelor Eugen Teodorovici, fostul ministru de Externe Titus Corlăţean şi fostul ministru al Cercetării, Mihnea Costoiu.

Printre politicienii care participat la lansarea Fundaţiei s-au numărat Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Rovana Plumb sau Cristian Popescu Piedone. Totodată, au participat şi reprezentanţi ai ambasadelor sau foşti ambasadori. Cea mai importantă prezenţă a fost cea a lui Dean Thompson, adjunctul şefului misiunii SUA în România.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
VICTOR PONTA ,
FUNDAŢIE ,
BLACK SEA
COMENTARII
  • opt 19 feb 2016

    Pe Titus Steel nu il are in fundatie, fratiorul lui Titus Corlatean si amantul Dacianei ? :))))) Trei ani cu ipocritul asta mincinos si cu gasca lui au fost mai mult decat indeajuns. Nu a fost un mnistru bun si nici nu va fi, el este, a fost si va fi cu totul altceva dar nu un politician bun in orice…

  • fliper 18 feb 2016

    Taci si faci,asta sa fie deviza.Oamenii de afaceri asigura succesul,si este foarte mult camp de lucru.Succes!

  • Secolul XXI 17 feb 2016

    Victoras, dar nu se mai cheama si Fundatia Secolului XXI? Parca asa era, nu? Sau de acolo ai fost dat afara?

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
Martorul-cheie rupe tăcerea