Videanu îi cere lui Ponta să arate că e "bărbat politic" şi să accepte o dezbatere "unu la unu" - VIDEO

Şeful campaniei electorale a ARD, Adriean Videanu, îl provoacă pe premierul Victor Ponta să dovedească faptul că este "un bărbat politic" şi să accepte o dezbatere "unu la unu" pe oferta electorală a ARD şi USL.

252 afișări
Imaginea articolului Videanu îi cere lui Ponta să arate că e "bărbat politic" şi să accepte o dezbatere "unu la unu" - VIDEO

Videanu îi cere lui Ponta să arate că e "bărbat politic" şi să accepte o dezbatere "unu la unu" (Imagine: Razvan Chirita / MediafaxFoto)

"De mai bine de şase luni, singura soluţie a domnului Victor Ponta este atacul la persoană. Dacă Victor Ponta este un bărbat politic, ar accepta provocarea mea. Haideţi ca oamenii să înţeleagă exact soluţiile noastre, haideţi la o întâlnire directă domnule Ponta, dumneavoastră cu soluţiile pe care le propuneţi, eu cu soluţiile Alianţei România Dreaptă, ca oamenii să poată să deceleze şi să discearnă care sunt soluţiile corecte pentru ei, ca să poată să-şi dea votul în cunoştinţă de cauză", spune Adriean Videanu într-un mesaj video postat pe Facebook.

"Nu numai eu cu dumneavoastră, dar şi reprezentanţii noştri, specialiştii noştri pe domenii sunt pregătiţi la aceste dezbateri unu la unu cu toţi miniştrii pe care dumneavoastră îi aveţi în momentul de faţă în Cabinet. Dovediţi că sunteţi un bărbat politic şi acceptaţi provocarea noastră!", adaugă Videanu.

Copreşedintele ARD Vasile Blaga a declarat, marţi, că Adriean Videanu că ar putea fi una dintre propunerile ARD pentru funcţia de prim-ministru, arătând însă că alianţa nu a luat o decizie pe această temă şi nu vrea să "vândă pielea ursului din pădure".

Blaga a fost întrebat dacă Adriean Videanu ar putea fi o propunere de prim-ministru din partea ARD, după ce acesta a prezentat programul de guvernare al alianţei.

"Da, Adriean poate fi una dintre propunerile noastre. Noi nu ne-am decis, nu vrem să vindem pielea ursului din pădure. Ne-am propus un scor care să ne permită să fim la guvernare, în jur de 30%", a răspuns Vasile Blaga la întrebările ziariştilor.

Liderul USL, premierul Victor Ponta, consideră că liderul ARD Vasile Blaga a glumit atunci când l-a avansat pe Adriean Videanu ca variantă pentru postul de prim-ministru după alegerile parlamentare, susţinând că Videanu poate fi propus premier doar "în ţara hoţilor".

"În ţara hoţilor, unde îl propun ? Nu, cred că domnul Blaga, deşi nu pare, are simţul umorului. Totuşi nu facem «hoţi-land» aici, ca să-l punem pe domnul Videanu. Doamne fereşte, păi nu ne-a furat destul până acum ? Asta ar mai lipsi. Repet, cred că a fost o glumă a domnului Blaga, cred că nu vorbea serios", a răspuns Ponta unei întrebări a presei pe această temă.

 Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice! 
  

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici