Voinescu: USL poate organiza mitinguri, dar politizarea nemulţumirilor populaţiei este riscantă

PDL crede că până la alegeri dialogul este cea mai bună cale pentru rezolvarea problemelor, a declarat joi purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Sever Voinescu, menţionând că USL are dreptul să organizeze mitinguri, dar politizarea nemulţumirilor populaţiei este riscantă.

290 afișări
Imaginea articolului Voinescu: USL poate organiza mitinguri, dar politizarea nemulţumirilor populaţiei este riscantă

Sever Voinescu (Imagine: Narcis Pop/Mediafax foto)

PDL consideră că USL are dreptul să organizeze mitingul politic, dar politizarea nemulţumirilor celei mai mari părţi a populaţiei este riscantă şi că liderii opoziţiei ştiu acest lucru, a adăugat Sever Voinescu.

Voinescu a spus că PDL mulţumeste românilor care-şi exprimă civilizat nemulţumirile în aceste zile, "pentru claritatea cu care îşi fac auzite cerinţele".

"Avem convingerea că, după această perioadă, politica în România va avea o altă faţă mai curată, mai apropiată de cetăţean. PDL crede în continuare că până la alegeri dialogul e cea mai bună cale pentru rezolvarea problemelor oamenilor şi pentru a tempera tensiuni şi frustrări", a precizat Voinescu.

El a spus că PDL a înţeles că trebuie să-şi amplifice efortul de dialog. "Noi vom continua să facem toate eforturile pentru a genera dialog cât mai deschis, mai cuprinzător", a adăugat liderul PDL.

Voinescu a menţionat că liderii opoziţiei au stat la aceeaşi masă cu cei ai majorităţii şi că solicitarea opoziţiei de convocare a sesiunii parlamentare extraordinare pentru a discuta situaţia politică, economică şi socială a fost primită de majoritate şi votată în unanimitate în Birourile permanente.

"Şi noi credem că Parlamentul este locul cel mai potrivit pentru aceste dezbateri şi această sesiune parlamentară este un pas înainte pe calea reconstrucţiei dialogului politic. În Parlament vom găsi soluţia traversării acestei perioade grele", a spus Sever Voinescu.

Voinescu a făcut această declaraţie după ce, în cursul dimineţii, liderii PDL şi-au stabilit mesajul cu privire la protestele din stradă.

Aproximativ 4.000 de oameni s-au adunat până la ora 15.00 la Arcul de Triumf, pentru protestul USL.

Manifestanţii au steaguri tricolore şi pancarte, pe care scrie "Un pitic şi cu un chior şi-au bătut joc de popor", "Băsescu, nu uita, România nu te vrea", "Voinţa poporului, demisia dictatorului", "Băsescu - PDL, datorii, hoţie, şomeri, sărăcie", "Suntem cetăţeni, nu viermi", "Alegeri anticipate".

De asemenea, aceştia au un poster de mari dimensiuni pe care este desenată o cruce, pe care sunt iniţialele PDL şi pe care mai scrie "Dumnezeu să nu-i ierte".

Manifestanţii au început deja să strige sloganuri, în special "Jos, Băsescu!".

Circulaţia pe Bd. Kiseleff este întreruptă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici