Zgonea, întrebat dacă s-a discutat în ultimele zile de Legea graţierii: Nu, toată lumea e în campanie

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că nu s-a discutat în ultimele zile punerea pe ordinea de zi a legii graţierii şi amnistierii, arătând că toată lumea este în campanie şi că decizia aparţine comitetului liderilor de grup.

150 afișări
Imaginea articolului Zgonea, întrebat dacă s-a discutat în ultimele zile de Legea graţierii: Nu, toată lumea e în campanie

Zgonea, întrebat dacă s-a discutat în ultimele zile de Legea graţierii: Nu, toată lumea e în campanie (Imagine: Silviu Matei/ Mediafax Foto)

Întrebat dacă s-a discutat despre punerea pe ordinea de zi a legii amnistierii şi graţierii, Zgonea a răspuns: ”Nu, toată lumea este în campanie”.

”Eu sunt preşedintele Camerei şi respect Regulamentul şi Constituţia, atributul de a introduce pe ordinea de zi a unui proiect de lege aparţine comitetului liderilor. De 25 de ani este acest atribut al comitetului liderilor care propune ordinea de zi. Numai un lider de grup poate propune modificarea ordinii de zi”, a adăugat Zgonea.

Întrebat dacă discuţia cu Hrebenciuc legată de legea graţierii şi amnistierii a avut loc în biroul său, Zgonea a răspuns că el nu a fost la Parlament şi nu avea cum să aibă loc această discuţie în biroul său.

”Eu nu am fost aici. Cum să fie la mine în birou, dacă eu nu am fost aici? Vineri eram în ţară. La mine în birou poate să fie un vicepreşedinte care îmi ţine locul în momentul în care eu public în Monitorul Oficial că sunt plecat într-o vizită oficială în afara României sau am un concediu medical. Altfel, niciun vicepreşedinte nu se poate întâlni la mine în birou, fiecare dintre vicepreşedinţi au biroul său stabilit”, a mai spus Zgonea.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici