Prima pagină » Politic » Nicușor Dan, întâlnire cu Mark Rutte la sediul Alianței Nord-Atlantice

Nicușor Dan, întâlnire cu Mark Rutte la sediul Alianței Nord-Atlantice

Președintele României, Nicușor Dan, va avea joi, 19 martie 2026, o întrevedere cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte, la sediul Alianței Nord-Atlantice, anunță Administrația Prezidențială.
Nicușor Dan, întâlnire cu Mark Rutte la sediul Alianței Nord-Atlantice
Laura Buciu
17 mart. 2026, 19:39, Politic

Dan și Rutte vor discuta despre evoluțiile de securitate din mediul internațional și cele de pe Flancul Estic, cu accent pe regiunea Mării Negre.

În acest context, vor fi abordate măsuri de consolidare a descurajării și apărării colective, precum și de creștere a securității României prin intermediul și cu sprijinul NATO.

Președintele României va evidenția importanța relației transatlantice, reconfirmând rolul României de aliat puternic implicat în stabilitatea și securitatea regională.

Președintele Nicușor Dan va sublinia că România își respectă angajamentele asumate la Summitul NATO de la Haga privind creșterea cheltuielilor de apărare și va evidenția asistența multidimensională pentru Ucraina. Totodată, va reaminti necesitatea consolidării sprijinului NATO pentru parteneri, în special Republica Moldova, vizați de acțiunile hibride ale Rusiei.

 

Recomandarea video