15 containere cu 300 de tone de deşeuri din Germania, descoperite în Portul Constanţa

  • Containerele erau sosite din Germania pentru o firmă din judeţul Prahova care efectuează activităţi de import în România.
  • Vineri, Garda de Mediu Constanţa a interzis intrarea în ţară a 10 containere cu deşeuri importate de o firmă din Prahova.
  • În containere se găseau deşeuri amestecate - metalice, hârtie, textile, cauciuc, lemn, precum şi deşeuri periculoase.
548 afișări
Imaginea articolului 15 containere cu 300 de tone de deşeuri din Germania, descoperite în Portul Constanţa

15 containere cu 300 de tone de deşeuri din Germania, descoperite în Portul Constanţa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, ai Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud şi a unui reprezentant al Agenţiei FRONTEX au controlat 15 containere aflate în Portul Constanţa Sud Agigea, încărcate cu deşeuri din Germania.

Containerele erau sosite din Germania pentru aceeaşi firmă din judeţul Prahova care efectuează activităţi de import în România.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că nu corespund datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, mărfurile constând în deşeuri, amestec de metal şi hârtie, textile, cauciuc, lemn, baterii şi bucăţi de azbest, în cantitate de aproximativ 300 de tone, ce nu pot fi puse în libera circulaţie pe teritoriul României. Şi în acest caz, a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa”, transmite Garda de Coastă.

Cercetările sunt continuate pentru folosirea de acte nereale şi regimului deşeurilor, iar bunurile vor fi returnate la expeditor.

Vineri, Garda de Mediu Constanţa a interzis intrarea în ţară a 10 containere cu deşeuri importate de o firmă din Prahova. În acestea se găseau deşeuri amestecate - metalice, hârtie, textile, cauciuc, lemn, precum şi deşeuri periculoase, precum baterii şi bucăţi azbest, care nu pot fi reciclate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici