Video ACCIDENT cumplit pe DN1. BILANŢ actualizat: Trei oameni au murit şi alţi trei sunt răniţi - FOTO, VIDEO

Trei persoane au murit şi alte trei sunt rănite, între care două grav, după ce o maşină a intrat pe contrasens duminică, pe Drumul Naţional 1, la ieşirea din Codlea, judeţul Braşov, şi s-a izbit de alta. Pompierii au solicitat intervenţia unui elicopter SMURD, transmite corespondentul MEDIAFAX.

18326 afișări

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, un bărbat care iniţial fusese rănit a murit, bilanţul deceselor ajungând astfel la trei.

De asemenea, o femeie rănită a fost preluată de elicopterul SMURD şi transportată la Târgu-Mureş.

Accidentul s-a produs pe Drumul Naţional 1, la ieşirea din Codlea, unde o maşină în care se aflau patru persoane a intrat pe contrasens şi s-a izbit de alta. În urma impactului, o femeie şi un bărbat din maşina care a intrat pe contrasesns au murit pe loc, o altă persoană intrase în stop cardiac, alta era rănită grav, iar două persoane au suferit leziuni uşoare.

Reprezentanţii IPJ Braşov declarau că cele două persoane care au murit se aflau pe bancheta din spate a maşinii care a intrat pe contrasens.

”Un autoturism înmatriculat în judeţul Braşov, cu patru ocupanţi, care circula pe DN 1, dinspre Sibiu spre Braşov, a pătruns pe contrasens, unde a fost lovit în partea lateral dreaptă de către un alt autoturism înmatriculat în Braşov, cu doi ocupanţi, care circula spre Sibiu. În urma accidentului, pasagerii de pe bancheta din spate a maşinii care a pătruns pe contrasens, un bărbat de aproximativ 35 de ani şi o femeie de aproximativ 30 de ani au fost proiectaţi în afara autoturismului şi au decedat. Ceilalţi doi ocupanţi ai aceluiaşi vehicul, un bărbat şi o femeie, au suferit vătămări grave”, au afirmat reprezentanţii IPJ Braşov.

Conform aceleiaşi surse, în cealaltă maşină se aflau doi pasageri, un tânăr şi o tânără.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici