Anchetă la Piatra Neamţ după ce fiul unui politician a murit căzând de la mansarda casei

Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ a început o anchetă după ce fiul preşedintelui interimar al organizaţiei locale a PMP a murit în urma unei căzături de la mansarda casei. Surse din cadrul anchetatorilor spun că băiatul a încercat să fugă din cauza unei altercaţii între părinţi.

695 afișări
Imaginea articolului Anchetă la Piatra Neamţ după ce fiul unui politician a murit căzând de la mansarda casei

Anchetă la Piatra Neamţ după ce fiul unui politician a murit căzând de la mansarda casei (Imagine: Octav Ganea/ Foto Mediafax)

Surse din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că fiul preşedintelui interimar al Partidului Mişcarea Populară Târgu-Neamţ, Ciprian Constantin Mardar, a murit, la sfrşitul săptămânii trecute, după ce a căzut de la mansarda casei în care locuia cu părinţii.

Aceleaşi surse susţin că o altercaţie între tatăl şi mama băiatului de 14 ani ar fi fost motivul pentru care adolescentul a fugit din cameră şi a încercat să se urce pe acoperiş.

Fiul liderului interimar local a murit la spital.

Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ care fac cercetări într-un dosar deschis pentru omor şi violenţă în familie.

”A început urmărirea penală în cauză, in rem, pentru faptă, deci nu faţă de persoană, şi se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment. Ştiu de la colegul care se ocupă de acest caz că noi am fost sesizaţi de Poliţia judeţului Neamţ despre faptul că a fost internat minorul cu multiple traumatisme. Traumatismele se pare că sunt rezultatul căderii, iar împrejurările în care s-a produs această cădere de pe acoperiş urmează a fi stabilite. Cercetarea se efectuează sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor şi violenţă în familie”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Virginel Cornea, procurorul şef al Secţiei Judiciare şi purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ.

Luni, adolescentul în vârstă de 14 ani a fost condus pe ultimul drum.

Ciprian Constantin Mardar este preşedintele interimar al organizaţiei Partidului Mişcarea Populară Târgu-Neamţ. Pe pagina sa de Facebook au fost postate zeci de mesaje de condoleanţe pentru fiul său.

”Nu ştiu ce cuvinte să folosesc, toate mi se par nepotrivite în acest moment de grea durere. Trebuie să ştii că în orice moment m-am gândit la tine şi m-am rugat la toate puterile cerului să te ajute să poţi depăşi marea durere. Ştiu cât de mult l-ai iubit. Sunt alături de tine cu tot sufletul şi inima! Sincere condoleanţe! Te îmbrăţişez cu toată inima”, a scris unul dintre utilizatori.

Reprezentanţii PMP Neamţ au refuzat să facă declaraţii în acest caz.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici