- Home
- Social
- RM VÂLCEA, (28.09.2012, 09:44)
- Departamentul Corespondenţi , Gabriel Degeratu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Angajaţii Oltchim, în cea de-a treia zi de proteste
Peste 300 de angajaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea se află, vineri, în cea de-a treia zi de proteste, liderul sindical Corneliu Cernev spunându-le oamenilor că a cerut autorităţilor ca dacă luni nu va fi semnat contractul de privatizare "să se încheie orice discuţie despre privatizare".
216 afișări
Angajaţii Oltchim, în cea de-a treia zi de proteste (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)
Peste 300 de angajaţi ai Oltchim continuă protestele pe platoul din faţa pavilionului administrativ al unităţii, oamenii solicitând plata avansului pe luna august, fonduri pentru reluarea producţiei şi demisia preşedintelui sindicatului Oltchim Mihai Diculoiu.
"Aşteptăm ca privatizarea cu Dan Diaconescu să se realizeze, dar cel mai important este să dăm drumul producţiei. Avem nevoie de banii pe care ministrul Chiţoiu a promis că îi dă pentru repornirea instalaţiilor. Nu poţi să faci o pivatizare cu Diaconescu sau cu altcineva cu combinatul închis. De asemenea, aşteptăm banii pe august şi septembrie pentru că suntem disperaţi. Ieri (joi - n.r.) am primit tichetele de masă pe luna iulie, dar azi vrem avansul pe luna august", a spus unul dintre protestatari.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: România are nevoie de o altă structură statală, care să-ți folosească banii mai eficient și să genereze creștere economică
-
Speranţa de viaţă la naştere a crescut în Europa în 2023. Care este situaţia României
-
Poşta Română: Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim de livrare a pensiilor
-
Germania acuză Rusia că se află în spatele unor atacuri cibernetice. Partidul de guvernământ, printre ţintele vizate
La rândul său, liderul protestatarilor, Corneliu Cernev, le-a explicat oamenilor care este stadiul negocierilor contractului de privatizare, spunându-le că a cerut autorităţilor ca dacă luni nu va fi semnat contractul de privatizare să se încheie "orice discuţie despre privatizare".
"Dacă se semnează contractul de privatizare, luăm salariile şi ne vom plăti datoriile. Dacă luni nu se semnează contractul, am solicitat să se încheie orice discuţie despre privatizare şi dorim repornirea instalaţiilor. Altfel nu vom mai avea ce să privatizăm, deoarece instalaţiile se dregradează în stare de nefuncţionare. Dacă nu reluăm producţia, este grav. Am solicitat că luni ca să se ia o decizie în ceea ce priveşte privatizarea. Am calculat repartiţia din cele 40 de milioane de euro pe care le vom primi, cât e necesar pentru repornirea instalaţiilor, cât este necesar pentru plata salariilor, totul este să primim banii rapid", le-a spus Cernev protestatarilor.
Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni, caz în care aceşti bani ar putea fi acordaţi Oltchim pentru funcţionarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum şase luni, până la transferul acţiunilor.
Premierul a precizat, totodată, că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim şi să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni preţul pe acţiuni, iar în maximum şase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.
Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a anunţat, miercuri seară, după o întâlnire cu sindicaliştii de la Oltchim la minister, că Guvernul va aproba miercurea viitoare o ordonanţă de urgenţă prin care va transfera companiei Oltchim suma de 40 de milioane euro pentru plata salariilor şi repornirea combinatului, bani care vor fi acordaţi din fondul de privatizare dacă Dan Diaconescu nu achită suma pentru pachetul de acţiuni.
El a adăugat că odată cu aprobarea actului normativ va fi notificată şi Comisia Europeană cu privire la acest ajutor de stat. Ministrul Economiei a menţionat că suma este acordată cu titlu de împrumut, banii urmând să fie restituiţi în cel mult şase luni, la dobânda pieţei.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: România este țara din Europa în care sectorul privat, antreprenorial, are impactul cel mai mic asupra deciziilor guvernamentale. Este un abuz!
Citește pe www.zf.ro: Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână, după ce a dat afară 14.000 de oameni
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
NATO afirmă că Rusia desfășoară „activități maligne” asupra statelor membre. Ce decizie a luat Consiliul Nord-Atlantic
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe