ATENŢIONARE METEO: Vremea se răceşte brusc începând de marţi. Cât de mult vor scădea temperaturile în toată ţara - VIDEO

După ce în ultimele zile temperaturile înregistrate au fost cu mult peste cele specifice acestei perioade, începând de marţi, un val de frig va ajunge şi în România, vremea urmând să se răcească mai întâi în zona de est şi nord-est a ţării, după care în toată ţara.

33492 afișări
Imaginea articolului ATENŢIONARE METEO: Vremea se răceşte brusc începând de marţi. Cât de mult vor scădea temperaturile în toată ţara - VIDEO

ATENŢIONARE METEO: Vremea se răceşte brusc începând de marţi. Cât de mult vor scădea temperaturile în toată ţara (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că, începând de marţi, 29 decembrie, vremea va intra într-un proces de răcire, mai accentuată în zilele de 30 şi 31 decembrie, când se vor înregistra maxime preponderent negative în toate regiunile şi minime sub -10 grade, îndeosebi în nordul şi centrul ţării. În intervalul menţionat, vântul va prezenta intensificări în estul şi sud-estul teritoriului, precum şi la munte, dar în special pe litoral, unde viteza la rafală va depăşi 60...70 km/h.

Temporar vor fi precipitaţii în general slabe cantitativ, ninsori în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali şi predominant ninsori, pe arii restrânse în sud-vestul, sudul şi estul ţării. Izolat se va semnala polei.

La Bucureşti, vremea se va răci accentuat, astfel că valorile de temperatură vor deveni apropiate de cele normale pentru această perioadă a anului. Cerul va fi mai mult noros şi, cu precădere în partea a doua a zilei, vor fi precipitaţii mixte. Vântul va prezenta intensificări temporare. Temperatura maximă va fi de 5...6 grade, iar cea minimă de -4...-2 grade.

După cum se poate vedea şi din următorul video, valul de frig ajunge în nord-estul României marţi, 29 decembrie, după care treptat cuprinde toată ţara, temperaturile urmând să scadă până pe data de 3 ianuarie.

 

 
Weather Prospect in Europe for next 10 Days

Siberian Anticyclone effect in Europe - part 2 -From 4th of January back to normal temperatures.Data from Meteociel 3D

Posted by Cyclone Of Rhodes on 27 Decembrie 2015

 

Prognoza meteo pentru fiecare regiune a ţării în următoarele zile:

BANAT

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, spre sfârşitul anului, dar şi în primele zile din ianuarie, vremea se va răci şi vor fi temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu maxime de 2-5 grade, în scădere de la 5-9 grade, şi minime între -3 şi -1 grad, în medie, faţă de 1-3 în ultimele zile.

Precipitaţii locale, slabe cantitativ vor fi posibile duminică 27 decembrie, iar probabilitatea de apariţie a acestora va creşte din nou după 1 ianuarie.

CRIŞANA

Temperaturile vor scădea după data de 29 decembrie, astfel că sfârşitul acestui an şi începutul de ianuarie vor fi caracterizate de un regim termic apropiat de cel climatologic specific, cu maxime de 2-4 grade şi minime între -4 şi -2 grade. Precipitaţii locale, slabe cantitativ, sunt posibile după data de 1 ianuarie.

TRANSILVANIA

Vremea se va răci la sfârşit de an şi în primele zile din ianuarie, urmând ca temperaturile să fie mai apropiate de cele specifice perioadei, fiind de aşteptat medii de 0-3 grade ziua şi între -7 şi -3 grade noaptea. Precipitaţii slabe cantitativ şi trecătoare sunt posibile după 1 ianuarie.

MARAMUREŞ

Şi în Maramureş, vremea se va răci spre sfârşitul anului, dar şi în primele zile de ianuarie, când temperaturile maxime nu vor depăşi 2-4 grade ziua, iar noaptea vor fi minime între -5 şi -2 grade, în medie. Precipitaţii slabe s-ar putea produce după 1 ianuarie.

MOLDOVA

Vremea se va răci şi în Moldova, de luni 28 decembrie se vor înregistra temperaturi maxime între 1 şi 4 grade ziua şi între -5 şi -2 grade noaptea. De asemenea, în ultimele zile din acest an şi în primele zile din ianuarie este posibil să se producă precipitaţii temporare şi slabe cantitativ.

DROBOGEA

În Dobrogea, temperaturile vor scădea la sfârşitul anului şi în primele zile din ianuarie până la 3-5 grade ziua şi între -2 şi 2 grade noaptea. Precipitaţii slabe vor fi posibile după data de 29 decembrie.

MUNTENIA

Şi în Muntenia, temperaturile vor scădea de luni 28 decembrie de la maxime de 7-12 grade şi minime între -1 şi 3 grade la 2-5 grade ziua şi între -4 şi -2 grade noaptea. Precipitaţii slabe, locale vor fi posibile în perioada 28-29 decembrie şi după data de 1 ianuarie.

OLTENIA

În Oltenia, vremea se va răci din 28 decembrie, când temperaturile vor scădea de la maxime de 6-13 grade şi minime între -1 şi 3 grade, la 2-5 grade ziua şi între -4 şi -2 grade noaptea. Probabilitatea pentru precipitaţii locale, slabe cantitativ, va creşte în zilele de 28 şi 29 decembrie şi după data de 1 ianuarie.

LA MUNTE

La munte, din 28 decembrie şi până la începutul anului viitor, temperaturile vor fi în scădere şi se vor situa, în medie, între -3 şi 0 grade ziua şi între -9 şi -3 grade noaptea. Ninsori slabe şi temporare sunt posibile în 27 şi 29 decembrie, precum şi în primele zile ale noului an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici