Avocat din Baroul Bucureşti, reţinut după ce ar fi primit 19.000 de euro pentru intervenţii la ICCJ

Avocatul Bejan Pavel Cochior, din Baroul Bucureşti, a fost reţinut după ce asupra lui au fost găsiţi 19.000 de euro, pe care i-ar fi primit pentru a interveni la magistraţi ai instanţei supreme care judecau dosarul uneia dintre persoanele care i-ar fi dat banii, potrivit DNA.

173 afișări
Imaginea articolului Avocat din Baroul Bucureşti, reţinut după ce ar fi primit 19.000 de euro pentru intervenţii la ICCJ

Avocat din Baroul Bucureşti, reţinut după ce ar fi primit 19.000 de euro pentru intervenţii la ICCJ (Imagine: Shutterstock)

Cochior este acuzat de trafic de influenţă şi va fi prezentat, miercuri, Curţii de Apel Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă, informează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Avocatul a fost prins în flagrant şí reţinut în cursul zilei de marţi, când asupra lui au fost găsiţi 19.000 de euro.

Potrivit anchetatorilor, în perioada iunie-iulie, Cochior Bejan Pavel a cerut 19.000 de euro de la trei martori denunţători, "lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), învestiţi cu soluţionarea unui dosar penal, care-l privea pe unul dintre ei".

De asemenea, arată DNA, avocatul a promis că îi va determina pe judecători să pronunţe o decizie favorabilă (o pedeapsă mai redusă, ori cu suspendare) faţă de unul dintre denunţători.

Iniţial, Cochior ar fi cerut 12.000 de euro, stabilind ulterior că, pentru a "mişca ceva", este nevoie de 19.000 de euro, mai arată procurorii anticorupţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici