Blaga: 92% din tehnica pentru situaţii de urgenţă trebuie casată

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a afirmat, sâmbătă, că cele mai multe dotări ale inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă au durata de funcţionare depăşită, cerând conducerilor acestora să elaboreze proiecte pentru realizarea de achiziţii cu fonduri europene.

19 afișări
Imaginea articolului Blaga: 92% din tehnica pentru situaţii de urgenţă trebuie casată

Blaga: 92% din tehnica pentru situaţii de urgenţă trebuie casată (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Nu avem fondurile necesare pentru dumneavoastră şi, azi, 92 la sută din tehnica inspectoratelor judeţene este în termen de casare. Pentru înlocuirea dotărilor ne-ar trebui 2 miliarde de euro, astfel că încercăm să dezvoltăm în compensaţie personalul uman, pentru a suplini această lipsă. Dar pe de altă parte, încercaţi să accesaţi fondurile europene la dispoziţie", a declarat, într-o conferinţă de presă, la Oradea, ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga.

Blaga a afirmat că pe axa 3.3 a Programului Operaţional Regional, inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă pot accesa fonduri în valoare de peste 30 de milioane de euro.

Poliţia de Frontieră va fi cea mai bine dotată din întreaga Europă

De asemenea, ministrul a precizat că inspectoratele vor primi alocaţii din fondurile neutilizate rămase din cei 468 de milioane de euro alocaţi României în vederea integrării în Spaţiul Schengen.

"Majoritatea banilor au mers la Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru Poliţie, la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, la Ministerul de Externe, pentru conectarea consulatelor, la Ministerul de Finanţe, pentru amenajarea vămilor, dar s-au economisit 80 de milioane de euro. Cei mai mulţi bani vor merge la Poliţia de Frontieră, care va fi cea mai bine dotată din întreaga Europă, de curând avem nave noi din Italia pentru zona marină, la Jandarmerie şi la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă", a spus Vasile Blaga.

Ministrul a adăugat că în zona de frontieră cu Ungaria, inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă trebuie să elaboreze şi proiecte finanţabile prin programul bilateral româno-maghiar.

"Nu sunt programe de valori foarte mari, în general 2-3 milioane de euro, dar dacă faceţi două-trei asemenea proiecte se adună totuşi fonduri importante", a spus ministrul Administraţiei şi Internelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici