Boc: Autostrada Bucureşti-Ploieşti va fi dată în folosinţă cel târziu în primăvara anului viitor

Premierul Emil Boc a declarat sâmbătă, la Poiana Braşov, că până cel târziu în primăvara anului viitor autostrada Bucureşti-Ploieşti va fi dată în folosinţă.

1802 afișări
Imaginea articolului Boc: Autostrada Bucureşti-Ploieşti va fi dată în folosinţă cel târziu în primăvara anului viitor

Boc: Autostrada Bucureşti-Ploieşti va fi dată în folosinţă cel târziu în primăvara anului viitor (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

"Practic, autostrada este gata în decembrie, cu excepţia unui pod extrem de important şi care, din nefericire, nu va putea fi finalizat. În rest, este gata. Asta înseamnă că în primăvara viitoare, aprilie cel târziu, Bucureşti-Ploieşti este terminată. Acum suntem în fază finală cu aprobarea documentaţiei la Ministerul Transporturilor pentru ce înseamnă Comarnic-Braşov, un proiect mare, de anvergură, în parteneriat public-privat", a afirmat Boc la Poiana Braşov, unde a inspectat lucrările de extindere a domeniului schiabil.

Lucrările la Autostrada Bucureşti-Ploieşti sunt împărţite în două sectoare, respectiv Bucureşti-Moara Vlăsiei, unde lucrează consorţiul italian Impressa Pizzarotti/Tirrena Scavi, şi Moara Vlăsiei-Ploieşti, construit de asocierea Spedition UMB/Pa&Co Internaţional/Euroconstruct '98/Com-Axa.

Autostrada Bucureşti Ploieşti va avea 62 de kilometri, din care sunt finalizaţi, la acest moment, 25 de kilometri, iar valoarea totală a lucrărilor se ridică la 450 de milioane de euro.

Termenul de finalizare a Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti este 31 decembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici