Boc regretă că sindicatele au refuzat să discute şi aminteşte că e nevoie de stabilitate economică

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, că regretă decizia sindicatelor de a nu participa la lucrările Consiliul Naţional Tripartit, dar că speră ca acestea să fie prezente la următoarele reuniuni, arătând totodată că nu poate promite creşteri de salarii şi pensii, ci doar stabilitate economică.

147 afișări
Imaginea articolului Boc regretă că sindicatele au refuzat să discute şi aminteşte că e nevoie de stabilitate economică

Emil Boc (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Consiliul Naţional Tripartit, la care participă premierul Emil Boc, se reuneşte în contextul în care în ultimele patru zile au avut loc manifestaţii în Bucureşti şi în numeroase alte oraşe din ţară.

Confederaţiile sindicale reprezentative au anunţat însă că nu participă la reuniunea de marţi a Consiliului Naţional Tripartit de Dialog Social, nefiind dispuse să reia dialogul în condiţiile în care nu există o ordine de zi, iar problemele ridicate de sindicalişti referitoare la dialogul social nu sunt rezolvate.

Majoritatea patronatelor au anunţat la rândul lor că se raliază poziţiei sindicatelor şi nu participă la lucrările Consiliului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici