Boerică a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru accidentarea lui Iulian Crăciun

Genică Boerică a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 1 la un an de închisoare cu suspendare în cazul accidentului din 2011, când l-a lovit cu maşina pe Iulian Crăciun, aflat în scaun cu rotile, pe o trecere de pietoni din zona Dorobanţi din Capitală, apoi a fugit de la locul accidentului.

151 afișări
Imaginea articolului Boerică a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru accidentarea lui Iulian Crăciun

Genică Boerică (Imagine: Mihai Spiridonica/Mediafax Foto)

Instanţa l-a condamnat pe Genică Boerică la un an de închisoare pentru părăsirea locului accidentului, instanţa dispunând suspectarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de trei ani.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti.

Iulian Crăciun a declarat pentru MEDIAFAX că decizia îi aparţine judecătorului, care a luat în calcul toate probele pe care le-a avut la dosar şi tot judecătorului îi aparţine şi responsabilitatea sentinţei.

El a precizat că pretenţiile pe latură civilă au fost deja rezolvate, precizând că a ajuns la o înţelegere cu Genică Boerică.

În 26 mai 2011, Genică Boerică l-a lovit cu maşina pe Iulian Crăciun, aflat în scaun cu rotile, pe o trecere de pietoni din zona Dorobanţi din Capitală, apoi a fugit de la locul accidentului.

Poliţiştii au stabilit o zi mai târziu că Genică Boerică este autorul accidentului, acesta recunoscând fapta.

Genică Boerică a fost trimis în judecată în noiembrie 2011, pentru părăsirea locului accidentului.

Iulian Crăciun declara, după accident, că traversa pe trecerea de pietoni când maşina, un Porsche Cayenne negru, a demarat şi l-a lovit în plin, fiind aruncat din scaunul cu rotile la peste un metru depărtare.

La alegerile parlamentare din 2012, Iulian Crăciun, care suferă de atrofie spinală musculară tip 3, a candidat pentru Senat în Sectorul 4, din partea ARD. El a absolvit Facultatea de Electronică a Universităţii Politehnica din Bucureşti şi a pus bazele unei firme în IT.

Genică Boerică a fost denunţătorul din dosarul "Mătuşa Tamara", în care Adrian Năstase a fost trimis în judecată de către DNA pentru dare de mită, Ioan Melinescu, preşedinte al ONPCSB între anii 2001-2004, pentru sustragere sau distrugere de înscrisuri, luare de mită şi divulgare de informaţii, iar Ristea Priboi, consilier al fostului prim-ministru, fost deputat în perioada 2000-2004, pentru complicitate la luare de mită şi la dare de mită.

În 3 septembrie 2012, Adrian Năstase, Ioan Melinescu şi Ristea Priboi au fost achitaţi definitiv în dosarul "Mătuşa Tamara", potrivit unei hotărâri definitive a Completului de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Denunţul făcut de Genică Boerică în dosarul "Mătuşa Tamara", în 2006, a ridicat suspiciuni, în opinia judecătorilor instanţei supreme, din cauza faptului că acesta nu a trecut testul cu detectorul de minciuni, fiind înlăturat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici