Cabinetul Ponta vrea să dea poporului pâine ieftină începând din septembrie:TVA de 9 la sută la produsele de panificaţie

Noul Guvern vrea să scadă preţul la pâine începând din toamnă. Surse din cadrul USL au declarat pentru gândul că se analizează posibilitatea reducerii TVA la 9% pentru produsele de panificaţie începând din luna septembrie.

282 afișări
Imaginea articolului Cabinetul Ponta vrea să dea poporului pâine ieftină începând din septembrie:TVA de 9 la sută la produsele de panificaţie

Cabinetul Ponta vrea să dea poporului pâine ieftină începând din septembrie:TVA de 9 la sută la produsele de panificaţie (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Dacă măsura va fi aplicată, preţul pâinii ar trebui să scadă echivalent, adică cu 15 puncte procentuale, spun producătorii. Astfel, o franzelă care acum costă un leu, din toamnă va fi 83 de bani, iar o pâine ambalată, feliată, care acum costă, în medie, 4 lei, va fi 3,3 lei. Calcul a fost făcut scăzând TVA-ul de 24% din preţul actual şi aplicându-l pe cel de 9%.

Propunerea a fost avansată de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Oficialii FMI, CE şi ai Băncii Mondiale s-au arătat sceptici în privinţa reducerii TVA la alimentele de bază, susţinând că o astfel de măsură ar reduce încasările la buget. În cadrul discuţiilor informale purtate în cadrul Guvernului USL, Constantin le-a arătat un grafic prin care reducerea TVA la produsele de bază nu ar periclita încasările la buget. Din contră, el susţine că va creşte încasările.

O soluţie de compromis, experimentală, ar putea fi adoptată din luna septembrie. Potrivit acesteia, nu ar scădea TVA la 9% pentru toate produsele de bază, ci doar pentru cele din zona morărit-panificaţie. Producătorii din domeniu au promis că vor scădea preţul pâinii dacă o astfel de măsura s-ar aplica.

Citeşte mai departe pe www.gandul.info

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici