Campus universitar de 15 milioane de euro, la Craiova - FOTO

Campusul unde va funcţiona Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din Craiova a fost inaugurat, vineri, lucrările începând în urmă cu cinci ani şi costând peste 15 milioane de euro.

1892 afișări
Imaginea articolului Campus universitar de 15 milioane de euro, la Craiova - FOTO

Campus universitar de 15 milioane de euro, la Craiova - FOTO (Imagine: Georgiana Ianos / MediafaxFoto)

Campusul universitar a fost construit în curtea Facultăţii de Mecanică şi se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 10.000 de metri pătraţi.

Clădirea are patru etaje, fiind amenajate amfiteatre, laboratoare multimedia dotate cu căşti şi cabine pentru traducători, o aulă de peste 300 de locuri, o bibliotecă ce se întinde pe 2.000 de metri pătraţi, birouri, dar şi spaţii de agrement precum cafenele, restaurante sau terenuri de sport pentru studenţi.

La inaugurare au participat Mircea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare şi Dezvoltare Tehnologică, mai mulţi parlamentari de Dolj, dar şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

"Este o împlinire a unui vis. Şcoala de Drept de la Craiova merită o casă valoroasă. Suntem atât de bucuroşi că putem intra oficial în această casă. De fiecare dată când şcoala are o nouă casă, şcoala se îmbogăţeşte pentru copiii ei, pentru profesori, pentru societate. Este un lucru extrem de important pentru Craiova şi pentru Oltenia, pentru că pe de-o parte architectural arată superb, pe de altă parte este o îngemânare a eforturilor pe care autorităţile, Universitatea, regiunea le-au făcut pentru a concretiza şi a finaliza un asemenea proiect", a declarat Mircea Costoiu.

Decizia de construire a campusului a fost luată în anul 2008 de conducerea Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative pentru că nu existau spaţii suficiente pentru cursuri, iar din această cauză studenţii veneau la universitate şi sâmbăta şi duminica.

"Noul campus al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative este cu mult peste standardele pe care le cunoaşte chiar şi Europa Occidentală. Condiţiile de studiu şi cercetare oferite studenţilor vor aduce un plus de calitate procesului de învăţământ. Însă, ceea ce ne interesează pe noi sunt oamenii, iar campusul este doar un mijloc de a crea jurişti mai buni. Iată că într-o perioadă de criză am reuşit să investim mulţi bani, folosind fonduri europene", a declarat Dan Claudiu Dănişor, rectorul Universităţii din Craiova.

Lucrările de construcţie la noul campus universitar au început în urmă cu cinci ani şi au costat aproape 15 milioane de euro, o mare parte din bani fiind fonduri de la Uniunea Europeană. Dotările şi mobilierul au costat aproximativ 3 milioane de lei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici