Caniculă în România. Peste 1.900 de persoane, asistate la punctele de prim ajutor din ţară

Peste 1.900 de persoane au fost asistate în punctele de prim ajutor deschise în ţară în contextul caniculei, iar au fost transportate la spital, în ultimele 24 de ore, a informat duminică Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

102 afișări
Imaginea articolului Caniculă în România. Peste 1.900 de persoane, asistate la punctele de prim ajutor din ţară

Potrivit IGSU, în cele 3.277 de puncte de prim ajutor şi hidratare operaţionalizate la nivel naţional au fost asistate 1.902 persoane, 4 dintre acestea fiind transportate la unităţi spitaliceşti.

Totodată, pompierii militari au acţionat pentru localizarea şi stingerea a 209 incendii de vegetaţie, ce au afectat o suprafaţă de 891 hectare.

De asemenea, pompierii au desfăşurat o misiune de transport privind distribuţia de apă către zonele afectate şi una de transport apă menajeră, iar autorităţile locale au efectuat 22 de misiuni dintre care, 6 transporturi apă potabilă, 8 transporturi de apă menajeră, 8 transporturi de apă pentru animale.

Totodată, au fost executate 31 de controale şi verificări de prevenire în scopul preîntâmpinării riscului de producere a incendiilor de mirişti, turbării, litiere, păduri, stuf, tufăriş sau vegetaţie ierboasă, în urma cărora au fost aplicate 52 sancţiuni contravenţionale, dintre care 45 avertismente şi 7 amenzi, în cuantum de 8.000 lei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici