Cartel Alfa: Nu-l susţinem pe Liviu Luca pentru că problema lui are legătură cu Vîntu

Vicepreşedintele Cartel Alfa, Ioan Homoş, a declarat miercuri că organizaţia pe care o reprezintă nu l-a susţinut pe Liviu Luca, la solicitarea CNSRL Frăţia, deoarece acesta nu a avut o problemă cu Direcţia Naţională Anticorupţie în calitatea de lider sindical, ci are legătură cu Sorin Ovidiu Vântu.

38 afișări
Imaginea articolului Cartel Alfa: Nu-l susţinem pe Liviu Luca pentru că problema lui are legătură cu Vîntu

Cartel Alfa: Nu-l susţinem pe Liviu Luca pentru că problema lui are legătură cu Vîntu (Imagine: Catalin Lutu/Mediafax Foto)

"L-am fi susţinut pe Liviu Luca dacă ar fi avut o problemă cu DNA, pentru că astfel ne simţeam ameninţaţi. Însă ceea ce i s-a întâmplat este legat de Sorin Ovidiu Vântu. Liviu Luca a făcut chiar o afirmaţie periculoasă spunând că SO Vântu e prietenul lui", a spus Ioan Homoş.

Potrivit liderului sindical al Cartelului Alfa, dacă organizaţia dindicală l-ar fi sprijinit pe Luca, implicit l-ar fi sprijinit pe Vîntu.

"Noi nu avem nimic în comun cu Vîntu, n-am fost implicaţi în nicio afaceri cu el, nu am făcut parte din Consiliul de administraţie al televiziunii Realitatea, iar Achile Duţu nu a reprezentat Cartel Alfa în CA al Realitatea, ci doar federaţia pe care o conducea (Federaţia Sindicatelor din Chimie şi Petrochimie)", a mai spus Homoş.

Liviu Luca a fost audiat, în 9 septembrie, în calitate de martor de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul în caare au fost arestaţi deja oamenii de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan, precum şi aghiotantul lui Vîntu, Alexandru Stoian.

Tot joi, în locuinţa lui Luca din judeţul Prahova a avut loc o percheziţie, în urma căruia s-au ridicat mai multe înscrisuri şi un laptop, potrivit avocatului liderului de sindicat.

Numele lui Liviu Luca în cadrul anchetei privind fuga lui Nicolae Popa - condamnat în lipsă la 15 ani de detenţie pentru păgubirea a 300.000 de investitori la FNI - este legat de un transfer bancar, cont pentru care era împuternicit să opereze sindicalistul.

"Potrivit documentelor financiar bancare referitoare la transferurile bancare realizate de către societatea comercială cu sediul în Nicosia a rezultat că la data de 2.11.2009 a fost realizată o dispoziţie de plată pentru 50.190 de euro, reprezentând suma brută ce a fost transmisă în Indonezia condamnatului Nicolae Popa. Anterior acestui transfer, la data de 2.10.2009, într-un cont a fost virată suma de 3.000.000 de euro, în condiţiile în care la acea dată soldul contului era de numai 1.230 de euro. Suma de 3.000.000 de euro a provenit dintr-un transfer bancar realizat de societatea comercială, cu sediul în Nicosia. Persoana împuternicită să opereze asupra contului societăţii comerciale este martorul Liviu Luca, un apropiat al inculpatului Vîntu Sorin Ovidiu", notează procurorii în cererea de arestare preventivă a lui Vîntu.

Vîntu, Ţurcan şi Stoian au fost arestaţi, de către Tribunalul Bucureşti, pentru favorizarea infractorului, infracţiune în legătură cu obstrucţionarea justiţiei, recursul lor urmând a se judeca miercuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici