Câteva zeci de mame protestează la sediul Guvernului

Câteva zeci de mame cu copii, precum şi femei însărcinate au venit, miercuri, în Piaţa Victoriei pentru a cere Guvernului să renunţe la decizia de reducere a perioadei de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului.

39 afișări
Imaginea articolului Câteva zeci de mame protestează la sediul Guvernului

Câteva zeci de mame protestează la sediul Guvernului (Imagine: Cosmin Andrei/Arhiva Mediafax Foto)

La protestul de la sediul Guvernului participă mame cu copii în cărucioare, dar şi femei gravide din Bucureşti şi chiar din localităţile învecinate Capitalei. Acestea au afişat un banner pe care scrie "Luaţi banii de la şpăgari, nu de la copii sugari".

Unele dintre mamele care participă la protest au spus că vor încerca să rămână acasă cu copiii doi ani, chiar dacă nu vor primi bani decât în primul an, pentru că nu au posibilitatea să îi ducă pe copii la creşă la un an.

Deşi măsura de reducere a perioadei de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului nu se aplică şi mamelor aflate deja în concediu, acestea au spus că au venit la protest "din principiu, pentru că nu este corect să se ia acest drept al copilului".

Mamele consideră că au "contribuit" deja alături de toţi cetăţenii României la economii la bugetul de stat, prin diminuarea cu 15 la sută a indemnizaţiei de creştere a copilului şi că nu mai e nevoie de alte măsuri de austeritate pe care trebuie să le suporte.

Preşedintele Asociaţiei "Mame pentru Mame", Ana Măiţă, a spus că au decis să protesteze pentru că sunt nemulţumite atât de decizia de reducere a perioadei de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului, cât şi de menţinerea limitei maxime de 3.400 de lei pe lună şi după 1 ianuarie 2011.

Ana Mihăiţă a precizat că ordonanţa de urgenţă adoptată luni de Guvern reprezintă o lovitură pentru viitoarele mame, inclusiv pentru femeile care au rămas însărcinate la sfârşitul lunii noiembrie.

Ea a mai spus că mamele vor ca guvernanţii "să nu se atingă" de prevederile anterioare referitoare la perioada de acordare a indemnizaţiei şi de limitele acesteia. Ana Mihăiţă a adăugat că după 1 ianuarie 2011 limita maximă a indemnizaţiei ar fi trebui să revină la 4.000 de lei pe lună, aşa cum Guvernul a promis în luna iulie, când a decis diminuarea acesteia cu 15 la sută.

Preşedintele Asociaţiei "Mame pentru Mame" a mai spus că în cazul în care guvernanţii trebuie să ia neapărat asemenea măsuri, să le aplice peste nouă luni, pentru ca femeile care au rămas deja însărcinate şi şi-au făcut un plan financiar să nu fie afectate de aceast act normativ.

Pichetul mamelor ar urma să se încheie la ora 13.00, potrivit autorizaţiei date de municipalitate.

Premierul Emil Boc anunţa, luni seară, că perioada de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului va fi redusă, din 2011, de la doi ani la un an pentru viitoarele mame, fără să fie afectată valoarea acesteia, modificări care nu vor fi aplicate şi beneficiarilor actuali.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici