CC respinge sesizarea PNL privind neconstituţionalitatea OUG 45. Ordonanţa este "constituţională în integralitate"

Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea PNL privind neconstituţionalitatea OUG 45/2014 care modifică Legea alegerilor prezidenţiale.

797 afișări
Imaginea articolului CC respinge sesizarea PNL privind neconstituţionalitatea OUG 45. Ordonanţa este "constituţională în integralitate"

CC respinge sesizarea PNL privind neconstituţionalitatea OUG 45, care modifică Legea alegerilor prezidenţiale (Imagine: Shutterstock)

Surse oficiale au declarat că judecătorii constituţionali au respins contestaţia PNL privind OUG 45/2014 pentru alegerile prezidenţiale.

”OUG este constituţională în integralitate”, au adăugat sursele citate.

Liberalii anunţau pe 21 august că le-a fost admisă de Curtea de Apel Bucureşti solicitarea depusă în numele PNL de preşedintele partidului, Klaus Iohannis, privind sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu ordonanţa de urgenţă care modifică legea de organizare a alegerilor prezidenţiale.

Liberalii precizau că, din punctul lor de vedere, "există serioase suspiciuni că modificările adoptate prin OUG 45/2014 favorizează frauda electorală".

La începutul lunii iunie, Klaus Iohannis, în numele PNL, a dat în judecată Guvernul solicitând anularea Ordonanţei de urgenţă 45 din 2014, care modifică legislaţia privind organizarea alegerilor prezidenţiale, arătând că aceste modificări ar duce la o fraudă electorală masivă, favorizând votul multiplu.

"Nu poate Guvernul, cu un candidat la preşedinţie, cu puţine zile înainte de alegeri, să modifice legislaţia care se referă la aceste alegeri. Victor Ponta, prin instrumentele guvernamentale şi-ar crea un avantaj competiţional şi acest lucru îl considerăm, nu numai noi, ci şi Comisia de la Veneţia, inacceptabil. Am formulat astfel o solicitare de chemare în judecată a Guvernului, în care am invocat excepţia de neconstituţionalitate şi credem că instanţa va trimite la Curtea Constituţională ordonanţa, de unde vom avea un răspuns tranşant", spunea atunci Iohannis.

El susţinea că, dacă rămâne aşa ordonanţa, se creează premisa unei fraude electorale masive, favorizându-se votul multiplu.

Iohannis spunea că Guvernul schimbă în această ordonanţă un articol din lege, introducând posibilitatea de a se vota oriunde în ţară, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere, ceea ce încurajează votul multiplu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici