Cei doi medici de la Sabyc vor fi cercetaţi în libertate

Cei doi medici israelieni ai clinicii Sabyc din Bucureşti reţinuţi, marţi, şi pentru care procurorii au cerut emiterea unor mandate de arestare preventivă vor fi cercetaţi în libertate, a decis, miercuri seară, instanţa Tribunalului Bucureşti.

37 afișări
Imaginea articolului Cei doi medici de la Sabyc vor fi cercetaţi în libertate

Cei doi medici de la Sabyc vor fi cercetaţi în libertate (Imagine: Răzvan Chiriţă)

Decizia magistraţilor Tribunalului Bucureşti nu este defitivă, ea putând fi atacată de procurori la Curtea de Apel Bucureşti.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că magistraţii au dispus ca în cazul celor doi medici să fie menţinută măsura restrictivă anterioară, respectiv interdicţia de a părăsi România.

Procesul privind arestarea celor doi de miercuri, de la Tribunalul Bucureşti, a durat mai mult de patru ore şi jumătate, cei doi israelieni fiind audiaţi de judecători.

Cei doi medici ai clinicii Sabyc au fost reţinuţi în urmă cu o zi de procurorii DIICOT, care îi suspectează de o posibilă implicare în scandalul legat de clinica de fertilizare Sabyc, acuzaţiile principale în acest dosar fiind crima organizată şi traficul de ovule şi material genetic.

Pentru că, în timpul audierilor, celor doi medici - profesorul Nathan Levitt şi medicul Genya Ziskind - le-au expirat ordonanţele de reţinere, preşedintele completului de judecată al Tribunalului Capitalei le-a permis să iasă din boxa arestaţilor.

Procurorii, care dispuseseră interdicţia de a părăsi ţara pentru cei doi, au decis să ceară mandatele de arestare acuzându-i că ar fi vrut să influenţeze ancheta şi să iasă din România.

În replică, în faţa instanţei, avocaţii medicilor au susţinut că procurorii nu au probe care să arate faptul că aceştia ar fi încercat să influenţeze în vreun fel mersul anchetei judiciare. Mai mult, au spus avocaţii, de când s-a luat măsura obligării de a nu părăsi ţara pe durata cercetărilor, ei s-au conformat şi nu au încercat vreodată să plece din România.

Potrivit DIICOT, cei doi medici israelieni reţinuţi şi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă în cazul clinicii Sabyc au practicat activitatea medicală în România fără permis de muncă, fără autorizaţie sanitară şi fără acordul Colegiului Medicilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici