Cîmpeanu: S-au înscris la religie 88% din elevi, dar şi 93,45% din cei care încep şcoala la toamnă

O pondere de 88% dintre elevii care fac în prezent religie s-au înscris să urmeze în continuare acest curs iar, dintre copiii înscrişi la clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2015-2016, 93,45% au optat de asemenea să studieze religie, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

1412 afișări
Imaginea articolului Cîmpeanu: S-au înscris la religie 88% din elevi, dar şi 93,45% din cei care încep şcoala la toamnă

Cîmpeanu: S-au înscris la religie 88% din elevi, dar şi 93,45% din cei care încep şcoala la toamnă (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

La nivel naţional, dintre elevii care fac în prezent religie ca materie opţională, au ales să urmeze în continuare acest curs 88 la sută, potrivit situaţiei cererilor centralizate până vineri, la ora 12.00, a declarat agenţiei MEDIAFAX ministrul Educaţiei.

Până vineri la ora 12.00 au fost introduse în baza de date 2.082.476 de cererei de înscriere la ora de religie, în condiţiile în care 2.364.838 de elevi au această disciplină opţională în oferta educaţională.

Totodată, dintre cele 137.293 de cereri de înscriere la clasa pregătitoare pentru următorul an şcolar, pe 128.300, respectiv pe 93,45 la sută, figurează opţiunea pentru ora de religie, a mai anunţat ministrul.

La nivel naţional, în învăţământul preuniversitar sunt 3.095.000 de elevi, dintre care doar 2.364.838 sunt eligibili pentru studiul religiei, restul fiind cei din grădiniţe, şcoala postliceală, dar şi formele de învăţământ seral sau fără frecvenţă.

Ponderea elevilor bucureşteni înscrişi la ora de religie era, vineri la ora 12.00, de 85 la sută, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, inspectorul general şcolar Constantin Trăistaru.

În Bucureşti, s-au înscris 160.000 de elevi din totalul celor 188.000 eligibili, a spus inspectorul general şcolar, precizând că mai sunt cereri de validat.

Curtea Constituţională a decis, în 12 noiembrie 2014, că articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educaţiei naţionale privind obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie este neconstituţional, oficiali ai CC precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută de cei care vor să studieze disciplina.

CC arăta, în motivarea deciziei, că oferta educaţională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă.

Decizia CC devine executorie după 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv în 9 martie.

Pentru a fi pusă în practică decizia Curţii Constituţionale, dar şi pentru evaluarea necesarului de personal didactic pentru disciplina Religie în anul şcolar 2015-2016, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, printr-o adresă din 16 februarie, a cerut tuturor inspectoratelor şcolare ca, până pe 6 martie, să informeze elevii majori, respectiv părinţii şi tutorii legal instituiţi pentru elevul minor, referitor la hotărârea CC şi la faptul că, dacă doresc să îşi exercite dreptul constituţional de a beneficia de ora de religie, trebuie să adreseze unităţii de învăţământ o solicitare scrisă.

În formularul de înscriere, se solicită directorului unităţii de învăţământ participarea elevului la orele de religie, cu menţionarea unuia din cele 18 culte recunoscute conform Legii 489/2006, printre care: Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Cultul Musulman, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică Română, Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea din România şi Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova.

Consiliul Consultativ al Cultelor din România, întrunit în 28 februarie, a arătat că CC a menţinut statutul orei de religie ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun, obligatorie pentru şcoală, şi a modificat un singur aspect referitor la procedura de participare a elevului la ora de religie, şi anume pe baza unei cereri de înscriere.

Consiliul a solicitat Parlamentului ca atunci când va completa articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educaţiei naţionale să prevadă clar că înscrierea sau reînscrierea elevului pentru a frecventa ora de religie, dar şi retragerea acestuia se vor face prin cerere scrisă.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, spunea, în 13 februarie, că elevii ar putea face solicitare pentru participarea la ora de religie o singură dată pe ciclu de învăţământ - primar, gimnazial şi liceal, excepţie făcând anul şcolar 2015-2016, când îşi vor exprima opţiunea indiferent de anul de studiu.

Ulterior, ministrul Sorin Cîmpeanu arăta că profesorii de religie care şi-ar putea pierde orele ca urmare a refuzului părinţilor de a-şi înscrie copii la această materie "vor căuta dreptatea în justiţie", iar dacă vor avea câştig de cauză, Ministerul Educaţiei va trebui să le achite salariile rămase neplătite.

Ministrul Educaţiei mai spunea că a fost avansată ideea plasării acestei materii la începutul sau la finalul programului, dar că "norma, prin dimensiunea ei, nu va putea fi acoperită doar la început şi sfârşit de program".

"Deşi a fost avansată ideea poziţionării orelor de religie la începutul sau finalul programului, datorită numărului de ore care alcătuiesc norma unui cadru didactic, acest lucru nu va rezolva decât într-o oarecare măsură problema. Norma, prin dimensiunea ei, nu va putea fi acoperită doar la început şi sfârşit de program. Ajută, dar nu rezolvă", a mai spus Sorin Cîmpeanu.

Potrivit ministrului Educaţiei, în prezent, religia este predată în şcoli de aproximativ 6.000 de profesori, dintre care 4.200 sunt titulari.

În şcolile din România, religia face parte din trunchiul comun şi este predată pentru toate cele 18 culte recunoscute.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici