Cinteză: Oprescu rămâne internat, medicii urmând să decidă dacă se va face coronarografia

Sorin Oprescu rămâne internat şi este urmărit la Spitalul Universitar Bucureşti, medicii specialişi urmând să decidă dacă va fi supus unei coronarografii, la începutul săptămânii viitoare, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, profesor doctor Mircea Cinteză, şeful clinii Cardiologie din cadrul SUUB.

568 afișări
Imaginea articolului Cinteză: Oprescu rămâne internat, medicii urmând să decidă dacă se va face coronarografia

Sorin Oprescu (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Nu ştiu ce investigaţii s-au făcut, dar potrivit procedurilor, se începe cu investigaţii neinvazive: EKG, investigaţii imagistice, analize, pentru a vedea dacă există semne de leziuni musculare ale inimii şi stabilirea valorilor zahărului in sânge", a explicat profesor doctor Mircea Cinteză, şeful clinicii Cardiologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB).

Mircea Cinteză a precizat că în urma acestor investigaţii neinvazive se decide dacă este necesară şi coronarografia. Şeful clinicii Cardiologie a precizat că Sorin Oprescu este urmărit permanent şi, din discuţiile pe care le-a avut cu medicul de gardă, a înţeles că se pune problema dacă va face această investigaţie la începutul săptămânii viitoare, explicând că această investigaţie se face atunci când sunt semne că ar exista probleme mai grave, cum ar fi un infarct sau un infarct miocardic.

"El având cele două boli prinicipale, boală cardiovasculară şi diabet, în astfel de situaţii există opinii ale celor specializaţi şi aceşti medici se întâlnesc de facto într-o comisie pentru a analiza situaţia fiecărui pacient", a mai adăugat profesorul doctor Mircea Cineză.

Şeful clinicii Cardiologie a precizat că în urma invesigaţiilor echipa de medici va decide dacă în cazul lui Sorin Oprescu problemele pot fi rezolvate cu tratament, printr-o intervenţie de lărgire a arterei sau printr-o operaţie pe cord.

Pe durata investigaţiilor medicale primarul suspendat al Capitalei va fi sub escortă.

Sorin Oprescu a fost adus sâmbătă, în jurul orei 16.00, cu o dubă a poliţiei din Arestul Central al Capitalei la Spitalul Universitar de Urgenţă, la intrarea în unitatea medicală fiind însoţit de doi agenţi. De altfel, primarul suspendat al Capitalei a fost, în perioada 1994- aprilie 2006, director al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Alexandru Chiciu, avocatul primarului suspendat al Capitalei, a declarat, sâmbătă, după ce l-a vizitat pe acesta în arest, că Sorin Oprescu va fi dus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru a i se face o serie de investigaţii.

"Va fi dus la spital pentru investigaţii. Ni s-a aprobat cererea. Asta vine ca urmare a stării de sănătate a domnului Oprescu, a concluziilor raportului celor de la Avocatul Poporului şi desigur a solicitărilor repetate pe care apărarea le-a făcut în cursul urmăririi penale", a declarat Alexandru Chiciu, la ieşirea din Arestul Central al Poliţiei Capitalei.

Apărătorul a mai precizat şi situaţia în cazul clientului său s-a reglementat şi în ceea ce priveşte regimul alimentar, Sorin Oprescu primind hrana necesară dietei sale.

În urma solicitării făcute de primarul suspendat al Capitalei, prin avocaţii săi, profesorul doctor Leonida Gherasim, de la Spitalul Universitar de Urgenţă, a venit, vineri seară, la Arestul Central al Poliţiei Capitalei pentru a-l consulta pe Sorin Oprescu pentru probleme cardiace.

"Starea de sănătate se poate complica la orice persoană care are diabet sau factori de risc sau are hipertensiune. E schimbat, mai slab, mai puţin tonic. Întâi am studiat ce acte sunt la dosarul medical, o discuţie cu medicul care îl supraveghea, o discuţie cu profesorul Oprescu, un examen complet cardiovascular. (...). Un bolnav cu angină poate să moară subit sau să trăiască 20 de ani", a precizat profesorul doctor Leonida Gherasim, la ieşirea din Arestul Central al Capitalei, menţionând că a făcut şi o serie de recomandări.

De asemenea, într-un raport realizat de o echipă de specialişti trimisă de Avocatul Poporului la Arestul Central al Poliţiei Capitalei pentru a face verificări cu privire la respectarea dreptului la sănătate al lui Sorin Oprescu se precizează că edilul suspendat al Capitalei trebuie dus de urgenţă şi ţinut sub observaţie într-o secţie de cardiologie, cu aparatură de specialitate, având în vedere "agravarea stării de sănătate, în contextul antecedentelor personale patologice".

Doi reprezentanţi ai Avocatului Poporului, însoţiţi un medic şi un reprezentant al unei organizaţii non-guvernamentale, au fost joi la Arestul Central al Poliţiei Capitalei, după ce instituţia s-a sesizat din oficiu cu privire la situaţia lui Sorin Oprescu. Aceştia au stat de vorbă cu Sorin Oprescu şi cu conducerea Arestului Central, pentru a verifica dacă au fost respectate dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii în cazul primarului suspendat al Capitalei.

Primarul suspendat al Capitalei, care suferă de diabet, a fost dus, luni 21 septembrie, din Arestul Central al Poliţiei Capitalei, unde este încarcerat din 6 septembrie, la Spitalul "Sfântul Ioan", pentru că acuza dureri în piept, suspectându-se un infarct. El a fost supus unor investigaţii medicale, eliminându-se suspiciunea, apoi a fost readus în Arestul Capitalei, au declarat pentru MEDIAFAX surse medicale.

Avocaţii lui Sorin Oprescu au solicitat, marţi, comisiei de la Arestul Central al Poliţiei Capitalei să îi permită lui Sorin Oprescu să fie consultat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, de trei dintre medicii săi curanţi, printre care profesor dr. Dragoş Vinereanu şi profesor dr. Leonida Gherasim, pentru probleme cardiace care s-au amplificat în ultima perioadă.

Viorel Mocanu a declarat, pentru MEDIAFAX, că cererea a fost formulată din cauză că durerile pe care le-a avut Sorin Oprescu atunci când a fost dus din arest la Spitalul "Sfântul Ioan" persistă, iar familia acestuia şi apărarea doresc şi opinia altor medici cu privire la diagnostic. Potrivit avocatului, din investigaţiile care i-au fost făcute în 21 septembrie, la spital, se pare că Sorin Oprescu ar fi făcut un "pseudo-infarct", iar starea medicală ar indica un posibil infarct.

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de luare de mită.

Decizia de arestare preventivă a fost contestată de Sorin Oprescu şi judecată în 14 septembrie la Curtea de Apel Bucureşti, de magistratul Camelia Bogdan, cea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Magistratul a menţinut decizia din 6 septembrie a Tribunalului Bucureşti, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv şi fiind suspendat din funcţie, din 15 septembrie.

Procurorii DNA îl acuză pe Sorin Oprescu de luare de mită, susţinând că în 5 septembrie, în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa, şi cu fostul său şofer Cristian Stanca, zis "Grenadă", a primit de la Popa suma de 25.000 de euro din 60.000 de euro ceruţi de cei doi pentru edil, de la SC Green Line Construct SRL, prin Cristina Giorgiana Gogonea, Teodor Gogonea şi Octavian Alin Petroi, denunţători în dosar. Firma efectua lucrări la Palatul de la Mogoşoaia, iar Oprescu ar fi validat astfel activitatea infracţională a lui Popa şi l-ar fi menţinut în funcţie, susţin anchetatorii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici