Ciurchea: Programul oncologic funcţionează normal, nu mai avem dosare pe lista de aşteptare

Programul oncologic funcţionează normal, în sensul că nu mai sunt dosare pe lista de aşteptare, a anunţat, joi, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, care a precizat că încearcă să pună ordine în toate programele naţionale de sănătate.

65 afișări
Imaginea articolului Ciurchea: Programul oncologic funcţionează normal, nu mai avem dosare pe lista de aşteptare

Vasile Ciurchea (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Mediafax Foto)

Preşedintele CNAS a subliniat că acordă o atenţie deosebită bolnavilor de cancer, având în vedere lupta contracronometru, şi în acest fel a reuşit să facă programul oncologic să funcţioneze normal.

"Programul oncologic funcţionează normal, nu ca în alte state. (...) Nu mai avem dosare pe lista de aşteptare. Sunt doar dosarele de luna aceasta, peste 200. În comisia trecută au fost peste 2.500 de dosare, cam 50 la sută fiind pentru continuare tratamentului, iar celelalte, pentru iniţierea tratamentului", a mai spus Ciurchea.

El a precizat că au existat şi dosare respinse, dar o astfel de decizie a fost luată doar în cazurile în care acestea nu erau corect întocmite.

Preşedintele CNAS a vorbit şi despre efortul bugetar, arătând că din rectificarea bugetară trecută cei mai mulţi bani au fost alocaţi programului oncologic.

"Încercăm să punem ordine în toate programele. (...) Trebuie să corelăm bugetul ce ceea ce ne dorim. Programul oncologic a fost îmbunătăţit şi mi-aş dori să existe o campanie de prevenţie în toate domeniile. Şi prevenţia consumă bani, dar ei se scad din costuri", a explicat Vasile Ciurchea, care a mai precizat că programul naţional oncologic are 108.000 pacienţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici