- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Clubul Bellagio din Mamaia va fi demolat
Clubul Bellagio din Mamaia va fi demolat întrucât nu deţine autorizaţie de construcţie, proprietarii acestuia alegând să se supună legii şi să-şi demonteze singuri clubul, acesta fiind al doilea club de lux, după Bamboo, care este dărâmat în această toamnă în staţiune.
Clubul Bellagio din Mamaia va fi demolat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit şefului Inspectoratului Teritorial în Construcţii (ITC) Constanţa, Gigi Chiru, acţiunea de demolare a clubului a început, marţi, în jurul orei 14.00 şi este făcută de către proprietari, sub supravegherea unei echipe a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
"Trebuie să demoleze pentru că sunt în ilegalitate. Au fost somaţi o dată în primăvară, dar atunci au apucat să prindă începutul de sezon, când demolările au fost sistate, astfel că au rezistat până în toamnă. Au mai primit apoi, în octombrie, mai multe somaţii de demolare, dar nu au făcut nimic. Acum o echipă a MDRT, cu buldozere, a venit să ducă somaţia la îndeplinire, dar văd acum că s-au apucat singuri să dărâme", a declarat Gigi Chiru.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Die Welt a publicat acordul de pace pe care Ucraina și Rusia l-ar fi putut semna încă din aprilie 2022
-
Hamas a publicat un videoclip în care apar doi ostatici din Gaza
-
Atentatul de la Moscova. A fost arestată a 12-a persoană
-
Sud coreenii de la Hanwha au pus ochii pe România. Programul vehiculelor de luptă a infanteriei, marea miză. Partea a II-a
El a precizat că alte 49 de construcţii ilegale de pe litoral au fost sau urmează să fie demolate în această toamnă.
"În total, toamna aceasta am trimis somaţii pentru 49 de construcţii, care au fost ridicate fără autorizaţie, pe întreg litoralul românesc. Multe dintre ele au fost demolate chiar de către proprietari, care nu vor să-şi piardă materialele, dar mai sunt şi altele care au rămas în picioare. Inspectorii instituţiei vor merge în control prin staţiuni pentru a vedea dacă cei care au primit somaţii de demolare pentru construcţiile ilegale s-au conformat deciziilor. În cazul în care deţinătorii acestora nu au acţionat în niciun fel, vor interveni buldozerele în locul lor", a mai spus şeful ITC Constanţa.
La mijlocul lunii octombrie, clubul Bamboo tot din staţiunea Mamaia a fost demolat pentru că nu avea autorizaţie de contrucţie, proprietarii acestuia alegând să se supună legii şi să-l demonteze singuri.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:36
-
astăzi, 22:22
Hamas a publicat un videoclip în care apar doi ostatici din Gaza