CNADNR: La Bâlea Lac a avut loc joi o şedinţă, dar participanţii au plecat în cursul nopţii

Directori din CNADNR au participat joi, la Bâlea Lac, la o şedinţă de "plan operativ" privind bilanţul pe anul trecut şi proiectul de buget pe 2013, dar discuţiile au fost finalizate în cursul serii, astfel încât participanţii au plecat din staţiune în noaptea de joi spre vineri, potrivit companiei.

501 afișări
Imaginea articolului CNADNR: La Bâlea Lac a avut loc joi o şedinţă, dar participanţii au plecat în cursul nopţii

CNADNR: La Bâlea Lac a avut loc joi o şedinţă, dar participanţii au plecat în cursul nopţii (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

"Şedinţa a avut loc la ora 14:30, problemele discutate au fost tranşate până la finalul zilei, iar în cursul nopţii participanţii au plecat. Astfel, în jurul orei 02:00, Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi se afla în zona localităţii Bacău, iar în jurul orei 01:30, Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Bucureşti se afla pe raza administrativă a regionalei", se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR).

Presa a relatat că şefii CNADNR au petrecut la munte, deşi meteorologii anunţaseră că vremea se va înrăutăţi accentuat.

Totodată, vicepremierul Liviu Dragnea a criticat conducerea CNADNR pentru modul în care a prezentat informaţiile în Comandamentul de iarnă convocat vineri la Guvern, atenţionând că este "veriga slabă" şi că este ultima dată când acceptă "această bâlbă naţională".

"Ori veniţi aici să informaţi, ori nu", le-a spus Liviu Dragnea membrilor CNADNR, în şedinţa Comandamentului.

Ministrul delegat Dan Şova, în coordonarea căruia funcţionează CNADNR, nu a fost prezent la Guvern pentru această şedinţă.

Dragnea a subliniat că nu mai sunt probleme cu consiliile judeţe, dar au apărut acum dificultăţi cu CNADNR.

Vicepremierul a precizat că CNADNR are "cele mai multe contracte sau toate contractele" pentru drumurile naţionale şi trebuie să prezinte informaţii precise despre ce se întâmplă cu intervenţiile pe aceste drumuri.

La şedinţa Comandamentului, mai multe autorităţile locale au reclamat că nu au putut comunica eficient cu reprezentanţii CNADNR în ultimele zile, cu atât mai puţin în ultimele ore.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici