Comisia de muncă: Punctul de pensie, 45% din salariul mediu şi stagiul complet de cotizare 30 ani

Senatorii din Comisia pentru muncă propun ca valoarea punctului de pensie să fie stabilit, anual, prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi să reprezinte cel puţin 45 la sută din valoarea salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

269 afișări
Imaginea articolului Comisia de muncă: Punctul de pensie, 45% din salariul mediu şi stagiul complet de cotizare 30 ani

Comisia de muncă: Punctul de pensie, 45% din salariul mediu şi stagiul complet de cotizare 30 ani (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Membrii comisiei au adoptat, cu şase voturi "pentru" şi trei "împotrivă", un raport de admitere, cu amendamente, la cererea de reexaminare transmisă de preşedintele Traian Băsescu Parlamentului, privind Legea sistemului unitar de pensii publice.

Senatorii au eliminat din textul legii prevederea potrivit căreia în sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, cadrele militare în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

Membrii comisiei au adoptat, de asemenea, un amendament prin care se propune ca stagiul complet de cotizare să rămână la 30 de ani, cum este în prezent, şi nu de 35 de ani, cum se propunea prin Legea privind sistemul unitar de pensii publice.

De asemenea, stagiul minim de cotizare a fost redus la 10 ani în loc de 15 ani, cum se propunea prin actul normativ reexaminat.

Majoritatea membrilor din Comisia pentru muncă au adoptat un amendament propus de senatorul PNL Minerva Boitan, care prevedea că, potrivit legii, cuantumul pensiei anticipate se stabileşte prin diminuarea cu 0,5 la sută pentru fiecare lună de anticipare, faţă de 0,75 la sută cum stabilea actul normative reexaminat.

La sfârşitul dezbaterilor, membrii comisiei au discutat timp de mai multe zeci de minute în contradictoriu dacă acestă comisie trebuie să transmită plenului un raport de respingere cu amendamente sau un raport de admitere cu amendamente, în condiţiile în care membrii comisiei nu au redus vârsta de pensionare la femei la 63 de ani, aşa cum a solicitat Preşedintele în cerererea de reexaminare.

"În majoritate, senatorii din comisiei nu au fost de acord cu cele stipulate de domnul preşedinte şi au venit cu alte amendamente asupra punctului 53, care s-au răsfrânt şi asupra Legii pensiilor în întreg", a arătat preşedintele Comisiei pentru muncă, Petru Başa (PDL).

Comisia a adoptat un amendament al PSD care stabileşte vârsta standard de pensionare de 64 de ani pentru bărbaţi şi de 60 de ani pentru femei. Amendamentul grupului PSD a întrunit 6 voturi "pentru", 3 voturi "împotrivă" şi o abţinere. Imediat după votul privind acest amendament, ministrul Muncii, Ioan Botiş, a părăsit sala de şedinţă. El a declarat că nu este de acord cu amendamentul adoptat de senatori şi că a părăsit sala deoarece, din punctul său de vedere, membrii Comisiei nu trebuie să discute şi alte articole decât cele vizate în cererea de reexaminare.

Petru Başa a a atenţionat asupra faptului că, prin amendamentele adoptate de Comisia pentru muncă, legea nu mai este aplicabilă, deoarece acestea "se bat cap în cap" cu restul articolelor.

Raportul comisiei urmează să fie dezbătut de Senat într-o şedinţă viitoare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici