CRĂCIUN 2015 în România: Temperaturi cu 11 grade mai mari faţă de valorile specifice pentru această perioadă. VREMEA se răceşte în ultimele zile din decembrie - FOTO, VIDEO

Valorile termice înregistrate în perioada Crăciunului au fost cu aproximativ 11 grade Celsius mai ridicate faţă de cele specifice acestei perioade, cea mai ridicată temperatură, de 18 grade, fiind la Râmnicu Sărat, iar de luni vremea se va răci accentuat cu temperaturi de până la minus 18 grade.

9922 afișări
Imaginea articolului CRĂCIUN 2015 în România: Temperaturi cu 11 grade mai mari faţă de valorile specifice pentru această perioadă. VREMEA se răceşte în ultimele zile din decembrie - FOTO, VIDEO

CRĂCIUN 2015 în România: Temperaturi cu 11 grade mai mari faţă de valorile specifice pentru această perioadă. VREMEA se răceşte în ultimele zile din decembrie (Imagine: Ovidiu Matiu/Mediafax Foto)

Potrivit meteorologilor, cea mai scăzută temperatură din ţară în această perioadă, de minus 5 grade Celsius, a fost măsurată, duminică dimineaţă, la Miercurea Ciuc, în judeţul Harghita, o valoare termică mult mai ridicată faţă de minus 33 grade Celsius în 1998, cea mai scăzută temperatură minimă de când se fac măsurători în judeţ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Specialiştii de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu au precizat că în judeţul Covasna cea mai scăzută valoare termică, de minus 4 grade Celsius, s-a înregistrat la Sfântu Gheorghe, iar cea mai ridicată, de 0,4 grade Celsius, la Baraolt, iar în judeţul Mureş, cel mai frig, minus 1,7 grade Celsius, a fost, duminică dimineaţă, la Batoş.

În judeţul Alba au fost minus 3,2 grade Celsius la Câmpeni, în vreme ce la Roşia Montană termometrele au măsurat o minimă de 2,5 grade Celsius. Fenomenul de inversiune termică a fost prezent şi în judeţul Sibiu, unde s-au înregistrat minus 3,3 grade Celsius în municipiul reşedinţă de judeţ, iar la Păltiniş 4 grade Celsius, în vreme ce la Braşov meteorologii au consemnat o minimă de minus 3,5 grade Celsius, iar la Fundata termometrele au indicat o valoare minimă de 1,5 grade Celsius.

Cel mai consistent strat de zăpadă din ţară, de 98 de centimetri, a fost măsurat la Vârful Omu, la Bâlea Lac sunt 67 de centimetri de zăpadă, iar la Bucin 37 de centimetri.

În staţiunile montane de pe Valea Prahovei stratul de zăpadă este modest, variind între doi centimetri la Predeal şi 16 centimetri la Sinaia.

Potrivit datelor deţinute de Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu, luând ca referinţă ziua de 26 decembrie, în perioada 1961-2010 au mai existat sărbători de Crăciun la fel de calde.

De exemplu, în judeţul Sibiu, la Dumbrăveni au fost 5 grade Celsius în 1967, faţă de minus 0,6 grade Celsius sâmbătă dimineaţă, la Alba Iulia în 1995 au fost plus 7 grade Celsius, iar minima din noaptea de vineri spre sâmbătă a fost de 1 grad Celsius, în timp ce la Miercurea Ciuc în 1995 au fost 4,1 grade Celsius, faţă de minus 3 grade Celsius sâmbătă dimineaţă.

„Valorile minime înregistrate în Transilvania în 26 decembrie anul curent nu sunt cele mai calde de când avem noi măsurători, comparând cu perioada de referinţă 1961-2010”, a explicat Adrian Paşol, de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.

El a precizat că au fost şi perioade de Crăciun foarte grele din punct de vedere al condiţiilor meteo, dând ca exemplu localitatea Lăcăuţi unde stratul de zăpadă a fost de 228 de centimetri în 1961, faţă de 34 de centimetri în prezent, iar la Bâlea Lac a fost de 200 centimetri în 26 decembrie 1987, iar cel mai frig, minus 33 de grade Celsius, a fost la Miercurea Ciuc în 1998.

Meteorologul de serviciu de la Centrul Meteorologic Sibiu a mai spus că la toate staţiile meteorologice au fost consemnate, sâmbătă, temperaturi mai mari decât media maximelor.

”La Târgu Mureş, media este de 0,6 grade Celsius, iar noi am avut 6 grade Celsius, iar la Miercurea Ciuc temperatura de sâmbătă a fost cu aproximativ 11 grade Celsius mai mare decât norma climatologică, adică 9,1 grade Celsius faţă de media maximelor de minus 1,6 grade Celsius”, a menţionat Adrian Paşol.

Reprezentatul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Adrian Boariu, a adăugat, la rândul său, că în 26 decembrie anul curent, cea mai ridicată valoare înregistrată în ţară a fost de 18 grade Celsius la Râmnicu Sărat, fiind înregistrate valori de 15-16 grade Celsius în zona Subcarpatică a Olteniei, a Munteniei, precum şi în estul şi nordul Moldovei, iar la Bucureşti au fost 12 grade Celsius.

Vremea se răceşte începând de luni, în toată ţara. În ultimele zile din decembrie, de Revelion şi la începutul noului an vor fi temperaturi între 0 şi 5 grade ziua şi între -7 şi -2 grade noaptea, iar ninsori sunt posibile doar la munte, dar vor fi slabe şi temporare. 

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în Banat, spre sfârşitul anului, dar şi în primele zile din ianuarie, vremea se va răci şi vor fi temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu maxime de 2-5 grade, în scădere de la 5-9 grade, şi minime între -3 şi -1 grad, în medie, faţă de 1-3 în ultimele zile. Precipitaţii locale, slabe cantitativ vor fi posibile duminică 27 decembrie, iar probabilitatea de apariţie a acestora va creşte din nou după 1 ianuarie.

În Crişana, temperaturile vor scădea după data de 29 decembrie, astfel că sfârşitul acestui an şi începutul de ianuarie vor fi caracterizate de un regim termic apropiat de cel climatologic specific, cu maxime de 2-4 grade şi minime între -4 şi -2 grade. Precipitaţii locale, slabe cantitativ, sunt posibile după data de 1 ianuarie.

În Transilvania, până în 28 decembrie, vremea se va menţine mai caldă decât ar fi normal pentru ultima decadă a acestei luni, cu temperaturi maxime între 3 şi 7 grade şi minime între -2 şi 0 grade. Apoi, vremea se va răci, la sfârşit de an şi în primele zile din ianuarie vor fi temperaturi mai apropiat de cele specifice perioadei, fiind de aşteptat medii de 0-3 grade ziua şi între -7 şi -3 grade noaptea. Precipitaţii slabe cantitativ şi trecătoare sunt posibile după 1 ianuarie.

Şi în Maramureş, vremea se va răci spre sfârşitul anului, dar şi în primele zile de ianuarie, când temperaturile maxime nu vor depăşi 2-4 grade ziua, iar noaptea vor fi minime între -5 şi -2 grade, în medie. Precipitaţii slabe s-ar putea produce după 1 ianuarie.

 

 

Prospect weather for next 10 Days

The Siberian is coming !Data from meteociel 3D

Posted by Cyclone Of Rhodes on Friday, December 25, 2015

Vremea se va răci şi în Moldova, de luni 28 decembrie se vor înregistra temperaturi maxime între 1 şi 4 grade ziua şi între -5 şi -2 grade noaptea. De asemenea, în ultimele zile din acest an şi în primele zile din ianuarie este posibil să se producă precipitaţii temporare şi slabe cantitativ.

În Dobrogea, până în 28 decembrie vor fi temperaturi maxime de 5-11 grade şi minime de 2-5 grade, apoi se va răci, şi temperaturile vor scădea, la sfârşitul anului şi în primele zile din ianuarie, până la 3-5 grade ziua şi între -2 şi 2 grade noaptea. Precipitaţii slabe vor fi posibile după data de 29 decembrie.

Şi în Muntenia, temperaturile vor scădea de luni 28 decembrie de la maxime de 7-12 grade şi minime între -1 şi 3 grade la 2-5 grade ziua şi între -4 şi -2 grade noaptea. Precipitaţii slabe, locale vor fi posibile în perioada 28-29 decembrie şi după data de 1 ianuarie.

În Oltenia, vremea se va răci din 28 decembrie, când temperaturile vor scădea de la maxime de 6-13 grade şi minime între -1 şi 3 grade, la 2-5 grade ziua şi între -4 şi -2 grade noaptea. Probabilitatea pentru precipitaţii locale, slabe cantitativ, va creşte în zilele de 28 şi 29 decembrie şi după data de 1 ianuarie.

La munte, din 28 decembrie şi până la începutul anului viitor, temperaturile vor fi în scădere şi se vor situa, în medie, între -3 şi 0 grade ziua şi între -9 şi -3 grade noaptea. Ninsori slabe şi temporare sunt posibile în 27 şi 29 decembrie, precum şi în primele zile ale noului an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici