- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Crearea de noi locuri de muncă, motiv pentru o nouă referire a preşedintelui la deschiderea de mine
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că necesitatea creşterii numărului de locuri de muncă în România, scop definit la nivelul întregii Uniuni Europene, este motivul pentru care susţine deschiderea de exploatări miniere, "fie ele de aur sau de orice altceva".
Crearea de noi locuri de muncă, motiv pentru o nouă referire a preşedintelui la deschiderea de mine (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Într-o declaraţie referitoare la posibilele soluţii de adoptat la următoarea reuniune a Consiliului European pentru evitarea unei crize în zona euro, preşedintele Băsescu a spus că toate programele României cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Banca Mondială (BM) şi Uniunea Europeană (UE) au ca scop atingerea unui grad de convergenţă la zona euro, obiectiv asumat de România printr-o serie de pacte sau tratate internaţionale.
În acest context, preşedintele s-a referit la Pactul EuroPlus, prin care semnatarii, inclusiv România, s-au obligat la creşterea numărului de locuri de muncă.
"De aceea susţin deschiderea de exploatări miniere, fie ele de aur sau de altceva. De aceea vedeţi acum la privatizare Cuprumin, de aceea am propus privatizarea pachetelor minoritare de acţiuni de la companii", a declarat Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat drept un susţinător al proiectului minier de la Roşia Montană, contestat de o parte a societăţii civile şi a specialiştilor, spunând că susţine intenţia investitorului "nu de azi, de ieri" şi amintind că a fost acolo şi în campania electorală pentru a se informa.
Şeful statului a vizitat Roşia Montană la 29 august 2011, cu acea ocazie exprimându-şi încrederea în proiect. El le-a recomandat chiar reprezentanţilor companiei să găsească modalităţi să prezinte populaţiei proiectul.
-
România câstigă la Cannes 2012 - Gândul LIVE
Cultură-Media astăzi, 19:45
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
Chiuariu: Macovei e un manelist al anticorupţiei, în 2005 dorea unificarea DNA cu DIICOT
Social astăzi, 19:24
Deputatul PNL Tudor Chiuariu, fost ministrul al Justiţiei, a acuzat-o, luni, pe europarlamentarul PDL Monica Macovei de faptul că ar fi propus, în 2005, ca ministru, unificarea DNA cu DIICOT, deşi, public, a criticat acest lucru, liberalul catalogând-o drept "gurist şi manelist al anticorupţiei". citeşte tot





degeaba vorbeste daca nu si face ceva in privinta asta. proiectul de la rosia montana sta pe tusa de 14 ani, n-a miscat niciun deget. nici acum nu se intampla nimic altceva decat discutii. cand se pun lucrurile in miscare? cat mai tinem oamenii fara locuri de munca?
as fi de acord sa inceapa exploatarea. sunt destul de multe lucruri bune care vin odata cu ea. da, e vorba si de mediu, dar exploatarea nu e facuta de romani si plus ca sunt obligati sa respecte legislatia uniunii europene. sansele sunt foarte mari ca totul sa iasa cum trebuie.
ar fi bine sa se mai dea niste locuri de munca, mai ales la cat de multi someri sunt in perioada asta in romania. sa dea drumul la industrie sa se puna lucrurile in miscare.