Președinții de tribunale spun că nemulțumirile opiniei publice, „unele izvorâte din neîncredere, altele dintr-o neînțelegere a dificultăților cu care se confruntă sistemul judiciar”, generate, în principal, de calitatea cadrului normativ, au creionat „o imagine nedreaptă unei profesii care trăiește nu în spatele zidurilor reci, ci în mijlocul cetățenilor”.
„Campania intensă împotriva magistraților sub pretextul unei noi „reforme” care poate afecta chiar statul de drept, nu poate fi justificată de pretinsa aliniere la cerințele UE în condiţiile în care, recent, a fost adoptată Legea nr.282/2023 privind pensiile de serviciu care corectează anumite anomalii legislative şi care reglementează, în prezent, creşterea etapizată a vârstei de pensionare a magistraţilor până la 60 ani precum şi stabilirea unei pensii de serviciu la un procent de 80% din baza de calcul. Considerăm că deschiderea unui dialog onest între cele trei puteri ale statului — legislativă, executivă și judecătorească va reprezenta un efort comun de a corecta excesele din politicile fiscale adoptate în ultima perioadă, care pun o povară financiară excesivă pe umerii cetățenilor. În acest context, suntem conștienți că tensiunea crește, iar dezamăgirea se transformă uneori în reproș față de cei care aplică legea. Dar să nu uităm: magistrații nu fac legile, ei le aplică”, spun juudecătorii.
„Noi nu suntem idealuri, ci oameni între oameni. Avem aceleași temeri aceleași griji, aceleași speranțe ca oricine altcineva. Ne-am dorit să intrăm în această profesie pentru a căuta adevărul și a aplica legea cu imparțialitate, contribuind astfel la garantarea statului de drept. Ne dorim să fim înțeleși, nu blamaţi; ascultați, nu atacați; să fim parte din soluție, nu parte din problemă. Sprijinim cu fermitate poziția Consiliului Superior al Magistraturii, a președinților curților de apel, a procurorilor, a asociațiilor de magistrați și a tuturor profesiilor juridice care înțeleg profunzimea acestor momente. Ne alăturăm, deopotrivă, cetățenilor pe care îi servim zi de zi, convinși că numai împreună, prin unitate și coeziune, putem transmite un mesaj limpede și puternic: justiția nu este deasupra societății, ci parte vie a ei, și are nevoie să respire același aer al dialogului permanent cu fiecare cetățean. Justiţia este un drept al tuturor”, arată președinții de tribunale din țară într-un comunicat de presă.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat creșterea vârstei de pensionare pentru magistrați la 65 de ani, majorarea vechimii de la 25 la 35 de ani și limitarea pensiei la cel mult 70% din salariul net, față de 80% din salariul brut, cât este acum.