Culturi de canabis, găsite pe malul unui râu: Patru persoane au fost reţinute

Culturi de canabis au fost găsite pe malul râului Ilişua din Bistriţa-Năsăud. DIICOT anunţă că patru persoane sunt reţinute, după ce în locuinţele a două dintre ele s-au găsit cantităţi impresionante de plante.

254 afișări
Imaginea articolului Culturi de canabis, găsite pe malul unui râu: Patru persoane au fost reţinute

Culturi de cannabis, găsite pe malul unui râu: Patru persoane au fost reţinute

Poliţiştii de la Combaterea Criminalităţii Organizate din Bistriţa Năsăud şi Cluj, sub coordonarea DIICOT Bistriţa Năsăud au făcut, miercuri, percheziţii la locuinţele a patru persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 58 de ani, din judeţele Bistriţa-Năsăud şi Cluj, suspectate de trafic de droguri de risc.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2019, unul dintre suspecţi a înfiinţat pe malul estic al râului Ilişua din judeţul Bistriţa Năsăud două culturi de plante de cannabis pe care, împreună cu alt suspect din dosar, le-au recoltat parţial şi le-au dus acasă.

La locuinţele celor doi au găsite 181 de plante de cannabis în diferite stadii de creştere, reprezentând aproximativ 84 de kilograme de masă verde, aproximativ 40 de kilograme de masă vegetală semiuscată, 1,15 kilograme de masă vegetală uscată şi aproximativ 5 kilograme de macerat de cannabis.

De asemenea, au fost găsite un laborator indoor pentru creşterea plantelor de cannabis, o instalaţie pentru distilarea maceratului de cannabis şi obţinerea de ulei de cannabis, manuale de utilizare a instalaţiilor, un uscător pentru plate de cannabis, cutii de fertilizatori, răsadniţă, aparat de vidat şi lipit, folii, grindere, telefoane mobile, înscrisuri cu valoare probatorie, precum şi suma de 15.000 lei.

În cauză s-a stabilit că, la săvârşirea faptelor au participat şi ceilalţi doi suspecţi din dosar.

Cei patru au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore, pentru trafic de droguri de risc şi vor fi prezentaţi joi Tribunalului Bistriţa-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Taguri:
percheziţie,
droguri,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici