DIICOT a reţinut 41 de persoane implicate în interceptările neautorizate

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au reţinut 41 de persoane în cazul interceptărilor neautorizate, alte şase având interdicţii de a nu părăsi localitatea pe perioada cercetărilor, au declarat joi pentru MEDIAFAX surse judiciare.

92 afișări
Imaginea articolului DIICOT a reţinut 41 de persoane implicate în interceptările neautorizate

DIICOT a reţinut 41 de persoane implicate în interceptările neautorizate (Imagine Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)

Serviciul Teritorial Alba al DIICOT a reţinut 36 de învinuiţi, iar Serviciul Teritorial Iaşi cinci, au precizat sursele citate, adăugând că procurorii urmează să facă propunere de arestare preventivă a acestora pe care s-o înainteze instanţelor.

Potrivit anchetatorilor, în urma amplei acţiuni de miercuri, 47 de persoane au fost puse sub învinuire, însă investigaţiile continuă.

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, joi că 35 de persoane au fost aduse joi dimineaţă, în jurul orei 5.00, la Curtea de Apel Alba Iulia, în cazul acostora procurorii DIICOT propunând emiterea de mandate de arestare preventivă. De asemenea, pentru o altă persoană s-a propus emiterea mandatului de arestare în lipsă.

Muntean a spus că până acum magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au studiat dosarul şi acuzaţiile care le sunt aduse celor 36 de persoane, iar în prezent învinuiţii sunt audiaţi.

Potrivit sursei citate, persoanele aduse la Alba Iulia sunt din mai multe judeţe, iar printre acestea se află şi femei.

Cele 35 de persoane au fost aduse pentru emiterea de mandate de arestare preventivă în faţa Curţii de Apel Alba Iulia deoarece printre acuzaţiile care li se aduc sunt şi infracţiuni contra siguranţei naţionale, categorie în care sunt incluse şi interceptările neautorizate, iar acest gen de infracţiuni intră în competenţa curţilor de apel.

Procurorii DIICOT au constatat că cei implicaţi în interceptări neautorizate au vizat reporteri ai unor televiziuni locale, soţii, concubine, între persoanele care au realizat înregistrări figurând şi angajaţi ai unei firme de detectivi particulari, au declarat surse judiciare.

Sursele citate au precizat că nu au fost interceptaţi magistraţi sau alte persoane cu funcţie de demnitare publică, un fost candidat pentru Senat din Craiova figurând în această afacere judiciară.

Printre cei care au operat interceptări sunt şi oameni de afaceri, iar printre cei ascultaţi sunt şi un reporter local al postului Antena 1, şi un corespondent local de la Realitatea TV, au adăugat sursele citate.

Ampla anchetă desfăşurată miercuri de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) vine după ce N. Oproiu s-a întors, marţi, din vacanţă din Spania, el fiind cel care ar fi comercializat un soft pentru realizarea de interceptări neautorizate.

Ancheta se realizează de către Serviciile Teritoriale ale DIICOT de la Alba şi Iaşi.

Cazul privind destructurarea de către DIICOT a reţelei care realiza interceptări neautorizate de convorbiri telefonice, discuţii ambientale, transmisii tip SMS este unic în România, iar cei 50 de suspecţi sunt cercetaţi pentru încălcarea Legii siguranţei naţionale, afirmă anchetatorii.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Oragnizată şi Terorism (DIICOT) şi poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au declanşat, miercuri dimineaţă, 53 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în alte 20 de judeţe în cadrul unei ample anchete, în care 50 de persoane sunt suspectate că ar fi achiziţionat de la N. Oproiu un soft pentru realizarea de interceptări neautorizate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici