Dosarul lui Nicuşor Constantinescu privind nefinanţarea Centrului Militar Zonal, judecat la Constanţa

Dosarul în care preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, este acuzat că, în perioada 2009 - noiembrie 2013, nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa a fost mutat de la Tribunalul Bucureşti la Tribunalul Constanţa.

Share pe Facebook 235 afişări

Nicuşor Constantinescu (Imagine: Alexandru Raita/Mediafax Foto)

Instanţa Tribunalului Bucureşti a stabilit că nu este competentă să soluţioneze acest dosar, motiv pentru care a dispus judecarea cauzei la Constanţa.

Dosarul a fost înregistrat miercuri la Tribunalul Constanţa, instanţa urmând să stabilească primul termen de judecată.

În acest dosar, Nicușor Constantinescu a fost trimis în judecată, la sfârşitul lunii aprilie, de procurorii anticorupţie, pentru abuz în serviciu în formă continuată, el fiind acuzat că, în perioada 2009 - noiembrie 2013, nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa.

În rechizitoriul procurorilor se arată că, în perioada 2009 - 27 noiembrie 2013, Nicuşor Constantinescu nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos, în mai multe rânduri, obligaţiile de preşedinte al CJ Constanţa, potrivit articolului 76 din Legea 446/2006. Conform acestui articol "consiliile judeţene/locale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti sunt obligate să asigure centrelor militare din raza lor de activitate terenurile, localurile, instalaţiile de telecomunicaţii, sistemele şi serviciile informatice, autoturismele, alte dotări şi materiale, precum şi fondurile necesare desfăşurării activităţii specifice, potrivit normelor stabilite prin hotărâre a Guvernului".

Astfel, în raport de funcţia publică deţinută, Nicuşor Constantinescu nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, neefectuând reparaţiile necesare la sediul acestuia, şi a dispus rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilităţi şi servicii de pază necesare funcţionării în condiţii normale a acestei instituţii, potrivit DNA.

Procurorii îl mai acuză pe Nicuşor Constantinescu şi că a încercat de mai multe ori să evacueze instituţia din sediul pe care îl ocupa, fapte care au provocat vătămări ale drepturilor şi intereselor legale ale Ministerului Apărării Naţionale, precum şi pagube acestei instituţii.

Potrivit anchetatorilor, tot din anul 2009, Nicuşor Constantinescu nu ar mai fi fost asigurate piese de schimb şi consumabile pentru sistemele informatice din dotarea Centrului Militar Zonal şi, la cererea Consiliului Judeţean Constanţa, au fost întrerupte şi serviciile de telefonie prestate de diverşi operatori, "posibilităţile de comunicare ale unităţii militare fiind paralizate".

În aceeaşi perioadă, Consiliul Judeţean Constanţa ar fi adoptat două hotărâri prin care s-ar fi dispus evacuarea Centrului Militar Zonal din sediul pe care îl ocupa, însă ambele au fost anulate ca urmare a unor acţiuni în justiţie.

În 2010, Nicuşor Constantinescu ar fi dispus rezilierea contractului de pază a sediului Centrului Militar Zonal, motiv pentru care paza clădirii a fost asigurată de către personalul unităţii, deşi în interior se află armament şi muniţie de război, precum şi documente clasificate, a precizat DNA.

Activitatea Centrului Militar Zonal Constanţa a fost serios tulburată din cauza lipsei mijloacelor de comunicare, a utilităţilor şi a serviciilor de pază, după rezilierea de către Nicuşor Constantinescu a contractelor prin care acestea erau asigurate. În anul 2011, Consiliul Judeţean Constanţa a finanţat Centrul Militar Zonal cu 1.705 lei, în anul 2012 suma alocată unităţii a fost zero lei, iar în anul 2013 a fost achitată suma de 255.792 de lei, pentru servicii prestate de unii furnizori, în anii precedenţi, a precizat DNA.

Sumele repartizate de Consiliul Judeţean Constanţa Centrului Militar Zonal au fost însă insuficiente, unitatea militară înregistrând debite importante la furnizorii de utilităţi care au formulat acţiuni în justiţie pentru recuperarea acestor sume.

Aceste demersuri reţinute în sarcina lui Nicuşor Constantinescu au provocat un prejudiciu material patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale în cuantum de 67.211,32 de lei, au mai stabilit procurorii.

Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în alte două dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în altul este judecat pentru că a atribuit nelegal terenuri.

Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de 9 milimetri.

Nicuşor Constantinescu a fost suspendat din funcţia preşedinte al CJ Constanţa la începutul acestei săptămâni, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 7 august, să menţină decizia de arestare preventivă în cazul acestuia luată de Tribunalul Capitalei.

Prefectul judeţului Constanţa, Radu Volcinschi, a emis în 11 august ordinul prin care se constată suspendarea de drept a mandatului şefului CJ Constanţa, până la încetarea măsurii arestării preventive, decizia putând fi atacat în instanţă.

Propunerea de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Nicuşor Constantinscu a fost formulată de DNA, după mediatizarea unor imagini în care preşedintele CJ Constanţa fumează la terasa unui restaurant din New York.

În motivarea deciziei de arestare, Tribunalul Bucureşti arăta că preşedintele CJ Constanţa a încălcat în mod flagrant obligaţiile care i-au fost impuse în cadrul controlului judiciar, el neavând nicio justificare. Judecătorul menţiona că nu s-a făcut dovada necesităţii ca Nicuşor Constantinescu să rămână în SUA pentru a se trata, precizând că există posibilitatea efectuării unui astfel de tratament şi în România.

Pe numele lui Constantinescu a mai fost emis un mandat internaţional de arestare, după ce acesta nu a revenit în ţară în urma operaţiei făcute în SUA. Măsura de arestare, dispusă tot de Tribunalul Capitalei, nu a fost însă menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, motiv pentru care mandatul a fost anulat, la acel moment.

Procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, a declarat luni, la Adevărul Live, că în 8 august au fost transmise Tribunalului formalităţile pentru punerea în executare a mandatului de arestare.

"Nu ştiu dacă Ministerul Justiţiei a transmis mai departe aceste solicitări şi urmează ca SUA să pună în aplicare acest mandat. Noi vom fi anunţaţi în momentul în care Interpolul sau alte structuri vor confirma că l-au localizat şi vor pune în executare mandatul. Până acum nu avem astfel de confirmări", a spus Kovesi.

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
NICUŞOR CONSTANTINESCU ,
STRĂMUTARE ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
S-A TERMINAT! După o întâlnire cu Trump, Merkel face un ANUNŢ ŞOCANT! Declaraţia care a provocat STUPOARE în toată lumea