Fost şef al Poliţiei Rutiere, ACHITAT într-un dosar de luare de mită pentru eliberarea unui permis de conducere: Mai există şi judecători corecţi. Profesional, am fost terminat

Lucian Diniţă, fost şef al Poliţiei Rutiere, a fost achitat de Tribunalul Bucureşti în dosarul în care a fost acuzat că a primit un miel, doi curcani şi cinci păstrăvi de la un om de afaceri, pentru ca acesta să poată obţine după 30 de zile permisul de conducere, decizia nefiind definitivă.

2022 afișări
Imaginea articolului Fost şef al Poliţiei Rutiere, ACHITAT într-un dosar de luare de mită pentru eliberarea unui permis de conducere: Mai există şi judecători corecţi. Profesional, am fost terminat

Fost şef al Poliţiei Rutiere, ACHITAT în dosarul de luare de mită pentru eliberarea unui permis de conducere

Magistraţii Tribunalului Bucureşti i-au mai achitat şi pe omul de afaceri Gheorghe Deaconeasa, Maricel Ilie (vicepreşedinte şi membru în Comitetul Executiv Regional al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor - Secţia Română - Regiunea 1 Bucureşti la data comiterii faptei).

Lucian Diniţă, fost şef al Poliţiei Rutiere, a fost trimis în judecată în 2015 de procurorii DNA, fiind acuzat de aceştia că a primit un miel, doi curcani şi cinci păstrăvi de la un om de afaceri, pentru ca acesta să poată obţine după 30 de zile permisul de conducere ce îi fusese suspendat pe o perioadă de 90 de zile.

În acelaşi dosar au fost judecaţi omul de afaceri Gheorghe Deaconeasa, pentru cumpărare de influenţă, şi Maricel Ilie, vicepreşedinte şi membru în Comitetul Executiv Regional al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor - Secţia Română - Regiunea 1 Bucureşti la data comiterii faptei, pentru complicitate la cumpărare de influenţă, se arată într-un comunicat de presă al DNA, remis la acea vreme.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 22 septembrie 2011, omul de afaceri Gheorghe Deaconeasa a fost sancţionat şi i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile, după ce a încălcat regulile de circulaţie. Ulterior, întrucât i-a fost respinsă irevocabil plângerea contravenţională, în 21 martie 2012, Deaconeasa a predat permisul de conducere Serviciului Rutier Vâlcea, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie. Din acest moment, potrivit dispoziţiilor legale, a început să curgă termenul de 90 de zile pentru care iniţial s-a dispus măsura suspendării dreptului de a conduce.

"În aceste împrejurări, inculpatul Deaconeasa Gheorghe a iniţiat demersuri în vederea redobândirii dreptului de a conduce autovehicule şi, implicit, a permisului de conducere, într-un termen mai scurt decât termenul de 90 de zile. Astfel, prin intermediul şi cu sprijinul inculpatului Ilie Maricel, omul de afaceri a luat legătura şi s-a întâlnit la sediul Direcţiei Poliţiei Rutiere din municipiul Bucureşti, cu inculpatul Diniţă Lucian", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

În urma întâlnirii şi a discuţiilor dintre cei trei, atât la acel moment cât şi în perioada următoare, ar fi fost făcute demersurile necesare pentru ca omul de afaceri să obţină permisul de conducere înainte de perioada de 90 de zile.

"În acest sens, urmau să fie valorificate dispoziţiile legale care, printre altele, prevedeau posibilitatea reducerii perioadei de suspendare la minim 30 de zile în urma promovării testului pentru verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie. Concret, inculpatul Diniţă Lucian, prevalându-se de influenţa pe care, din perspectiva funcţiei deţinute o avea asupra conducătorilor serviciilor rutiere din ţară, a realizat demersurile efective la nivelul Serviciului Rutier Vâlcea, serviciu implicat în procedura de dispunere a reducerii perioadei de suspendare a dreptului de conduce autovehicule", au arătat procurorii în rechizitoriu.

Ulterior, în 19 aprilie 2012, Gheorghe Deaconeasa a susţinut, la Serviciul Rutier Vâlcea, testul pentru verificarea cunoştinţelor în vederea reducerii perioadei de suspendare, pe care l-a promovat. Două zile mai târziu, Serviciul Rutier Vâlcea i-a restituit lui Deaconeasa permisul de conducere. Procurorii susţin că pentru "ajutorul" acordat, Lucian Diniţă a primit de la omul de afaceri produse alimentare în valoare de 672,5 lei, respectiv un miel, doi curcani şi cinci kilograme de păstrăv.

Diniţă, după decizia de achitare: Mai există şi judecători corecţi. Profesional, am fost terminat

Fostul şef al Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, după ce a fost achitat în primă instanţă, că este nevinovat, precizând că după demararea cercetărilor a întâmpinat probleme financiare, menţionând că la acel moment i s-a încheiat cariera.

"Sunt extraordinar de încântat că există judecători în ţara asta, judecători care să ia toate probele, toate discuţiile, tot ce înseamnă un dosar penal şi să-l analizeze. E greu de crezut, este adevărat, în România de astăzi este greu de crezut aşa ceva dar uitaţi că se mai şi întâmplă. 25 de ani nu am făcut nimic. A început totul cu acel ofiţer care l-aş fi angajat eu la Direcţia Rutieră fără să aibă permis de conducere. Nu eu l-am angajat eu sub nicio formă, ci IGPR. După aceea a început acest circ, această cavalcadă pe care nu vreau să o trăiască nimeni. Mai mult decât atât, ce am trăit eu, am trăit eu, dar să fie pusă într-o postură pe care nu vreau să o discut şi soţia, care a fost degradată pentru că eu am dosar la DNA", a declarat Lucian Diniţă pentru MEDIAFAX.

"În plan profesional am fost terminat, deci cu asta s-a încheiat. Am fost pur şi simplu ruinat financiar. Eu nu am furat. Eu nu am bani, eu trăiesc din banii de pensie. Este o experienţă de viaţă pentru toată lumea", a mai spus fostul şef al Poliţiei Rutiere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici