ICCJ a decis arestarea senatorului Cătălin Voicu - VIDEO

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, marţi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a senatorului Cătălin Voicu, decizia putând fi atacată cu recurs de cel vizat.

107 afișări
Imaginea articolului ICCJ a decis arestarea senatorului Cătălin Voicu - VIDEO

ICCJ a decis arestarea senatorului Cătălin Voicu (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Decizia magistraţilor instanţei supreme poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile de la pronunţare, ea urmând a fi însă pusă în aplicare începând de marţi.

Hotărârea a fost pronunţată de un magistrat asistent al instanţei supreme în şedinţă publică, la câteva ore după încheierea audierilor în cazul cererii de arestare a lui Voicu.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a solicitat instanţei supreme arestarea preventivă a lui Cătălin Voicu, cererea survenind avizului Senatului de încuviinţare a măsurii preventive.
Senatorul Cătălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată.

Cătălin Voicu ar fi uzat de influenţa sa, în schimbul unor foloase, în dosare în care erau interesaţi Costel Căşuneanu, senatorul PSD Alexandru Mazăre, omul de afaceri Marius Locic, Marian Oprişan, Maria Schultz, vicepreşedinta organizaţiei PSD Dolj, notarul Manuela Mitrea, liderul PNL Ludovic Orban.

Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie - septembrie 2009, Cătălin Voicu, prevalându-se de prerogativele ce derivă din calitatea sa de senator, a primit de la omul de afaceri Costel Căşuneanu, în două tranşe, sumele de 250.000 de lei (echivalentul a 60.000 euro) şi 200.000 de euro, în schimbul intervenţiei pe lângă magistraţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea adoptării unei soluţii favorabile societăţii comerciale la care omul de afaceri era asociat.

Video Stirileprotv.ro

De asemenea, în rezoluţiile de începere a urmăririi penale şi în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale procurorii au reţinut că în luna august 2009, Cătălin Voicu, a pretins şi primit de la un alt om de afaceri suma de 119.000 lei, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă poliţişti din Poliţia Capitalei pentru a-i determina să propună o soluţie favorabilă într-un dosar în care acesta era cercetat pentru fapte de natură penală. Pentru a disimula faptele de corupţie, Cătălin Voicu şi cumpărătorul de influenţă au întocmit documente financiar contabile care atestă împrejurări nereale.

În a doua jumătate a anului 2009, Cătălin Voicu a cerut unor persoane cu influenţă în sfera politică să îi acorde sprijin politic în ocuparea unei funcţii în Guvernul României, în schimbul intervenţiilor sale pe lângă magistraţi din cadrul Tribunalului Bucureşti şi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unor hotărâri favorabile în care respectivele persoane aveau interese. De asemenea, Cătălin Voicu a pretins unei persoane foloase patrimoniale constând în facilitarea obţinerii pentru firme aflate în sfera sa de interes a unor contracte de achiziţii publice la autorităţi contractante din judeţul Constanţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici