Incendii de vegetaţie uscată în Argeş: Circa 12 hectare au fost afectate

Două incendii de vegetaţie uscată au izbucnit, marţi, în judeţul Argeş, unul în zona vârfului Podeanu, la aproape 2.000 de metri altitudine, şi altul în zona localităţii Sălătrucu, fiind afectate în total 12 hectare, la ora actuală, pentru stingerea flăcărilor intervenind circa o sută de persoane.

248 afișări
Imaginea articolului Incendii de vegetaţie uscată în Argeş: Circa 12 hectare au fost afectate

Incendii de vegetaţie uscată în Argeş: Circa 12 hectare au fost afectate (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Potrivit reprezentantului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, lt Mădălina Epure, în zona vârfului Podeanu incendiul se manifestă la aproape 2.000 de metri altitudine, pe aproximativ zece hectare de vegetaţie uscată şi jnepeniş, într-un perimetru de gol alpin.

"La faţa locului, intervin 40 de pompieri militari, salvamontişti şi jandarmi montani. Este o zonă de gol alpin, la aproape 2.000 de metri. Incendiul se manifestă pe zece hectare de vegetaţie uscată şi jnepeniş cu pericol de propagare la o pădure de fag. Pompierii au urcat cu camionul până aproape de locul unde se manifestă focul, iar de acolo au mers pe jos şi intervin cu vermorele, lopeţi, bătătoare şi alte mijloace individuale de stingere", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, lt Mădălina Epure.

Un alt incendiu a izbucnit în zona localităţii argeşene Sălătrucu, pe două hectare de vegetaţie uscată, cu buturugi de copaci, într o zonă de abrupt, cu o înclinare de 80 de grade.

"La Sălătrucu, intervin 11 pompieri militari, 20 de silvicultori de la Ocolul Slivic, 13 oameni de la SVSU Sălătrucu. Sunt două hectare de vegetaţie şi buturugi de copaci, dar intervenţia este foarte dificilă întrucât sunt pante înclinate, la 80 de grade", a mai precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.

La ora transmiterii acestei ştiri, echipele de intervenţie sunt în ambele zone şi vor rămâne peste noapte la locurile incendiilor, pentru a supraveghea focul, urmând ca în cursul zilei de miercuri acţiunile de lichidare a focului să continue.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici