Iohannis, la bilanţul MApN: Avem nevoie de legislaţie clară, mai puţină birocraţie şi dotări

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la bilanţul MApN, că România are nevoie de o legislaţie clară, unitară şi coerentă dar şi de mai puţină birocraţie şi dotări pe măsura provocărilor actuale dar şi a angajamentelor luate de ţara noastră în cadrul structurilor de securitate NATO şi UE.

594 afișări
Imaginea articolului Iohannis, la bilanţul MApN: Avem nevoie de legislaţie clară, mai puţină birocraţie şi dotări

Iohannis, la bilanţul MApN: Avem nevoie de legislaţie clară, mai puţină birocraţie şi dotări (Imagine: Codrin Prisecaru/Mediafax Foto)

”În calitate de Comandant al Forţelor Armate şi de preşedinte al CSAT, voi acorda atenţia cuvenită atât problemelor ce ţin de optimizarea cadrului legislativ şi organizatoric al unei structuri de forţă eficace şi agile, cât şi de buna pregătire a Armatei şi de înzestrarea corespunzătoare a acesteia. Avem nevoie de o legislaţie clară, unitară şi coerentă, de mai puţină birocraţie şi de dotări pe măsura provocărilor actuale şi a angajamentelor noastre”, a declarat Klaus Iohannis.

Preşedintele a menţionat că participă pentru prima dată la analiza stării structurii MApN şi a aflat ce realizări şi împliniri au avut dar şi ce obiective îşi propune ministerul.

”Particip, astăzi, pentru prima dată în calitate de Preşedinte al României la bilanţul Ministerului Apărării Naţionale. Un moment de bilanţ poate fi unul formal sau presupune un raport rece. Vă asigur însă că pentru mine nu este”, a arătat preşedintele Iohannis, precizând că pe 1 Decembrie 2014, ca preşedinte ales, a fost prezent la parada militară de la Alba Iulia, iar ca preşedinte în funcţie a asistat apoi la cea din 24 Ianuarie de la Iaşi.

”De fiecare dată, privindu-i pe militarii noştri, mai tineri sau mai experimentaţi, am văzut patriotism, onoare şi curaj. Sunt convins că aceleaşi lucruri le-au văzut şi milioane de români. A-ţi pune viaţa în slujba apărării ţării tale este una dintre expresiile cele mai clare şi directe ale patriotismului. Sunt momente care ne unesc şi ne inspiră. Iar dumneavoastră, militarii Armatei Române, ne faceţi, de fiecare dată, să redescoperim mândria şi încrederea în forţa naţiunii noastre şi în noi înşine”, a arătat Iohannis.

Preşedintele României a ţinut să mărturisească şi că pentru el, în exerciţiul funcţiei de preşedinte, ”nu există moment mai emoţionant decât salutul drapelului de luptă”.

Klaus Iohannis a mai spus că ne aflăm într-un context strategic complex, caracterizat de transformări semnificative la nivel regional şi global.

”În proximitatea României, acţiunile militare de tip convenţional şi hibrid reprezintă o provocare directă şi violentă la adresa fundamentelor juridice ale securităţii spaţiului european. În acest context, apartenenţa la NATO, alături de parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii şi de statutul de membru al Uniunii Europene, reprezintă coordonatele fundamentale ale politicii noastre externe şi de securitate. Consolidarea profilului României în NATO şi UE reprezintă o prioritate esenţială şi o componentă a securităţii ţării noastre, o linie de conduită specifică bunei guvernări. Şi în acelaşi timp răspunde aşteptărilor concetăţenilor noştri”, a spus preşedintele, în discursul său.

El a menţionat că, la 11 ani de la aderarea la NATO şi la 8 ani de la aderarea efectivă la Uniunea Europeană, ţara noastră trebuie să îşi consolideze ”credibilitatea strategică”.

”Într-o zonă caracterizată de coliziunea intereselor strategice şi într-o perioadă marcată de modificări geopolitice rapide, credibilitatea reprezintă o valoare naţională importantă atât în relaţia cu aliaţii şi partenerii noştri, cât şi cu proprii noştri concetăţeni. Credibilitatea noastră ca naţiune depinde de mai mulţi factori: continuitatea în promovarea unei politici orientată european şi transatlantic; predictibilitatea în asumarea deciziilor de politică externă, în definirea intereselor naţionale şi a obiectivelor strategice ce decurg din ele, transparenţă în conceperea politicilor publice şi în planificarea resurselor necesare implementării lor”, a mai arătat şeful statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici