Iorga şi Ţuluş contestă la CSM revocarea de la DNA. Iorga: Nu am cum să combat ce fabrică DNA/ Contestaţiile, respinse de CSM

Procurorii Mihaiela Iorga şi Doru Ţuluş au constestat, joi, decizia de revocare din DNA, Iorga susţinând în plenul CSM că este vorba despre abuzuri, independenţa procurorilor fiind o formalitate dacă un procuror poate fi revocat doar prin voinţa procurorului şef.

332 afișări
Imaginea articolului Iorga şi Ţuluş contestă la CSM revocarea de la DNA. Iorga: Nu am cum să combat ce fabrică DNA/ Contestaţiile, respinse de CSM

Iorga şi Ţuluş contestă la CSM revocarea de la DNA. Iorga: Nu am cum să combat ce fabrică DNA

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a stabilit, în urma discuţiilor de joi, să respingă contestaţiile formulate de procurorii Mihaiela Iorga Moraru şi Doru Ţuluş la măsura revocării din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

În cadrul plenului a fost analizată şi solicitarea procurorului Iorga de a nu-şi continua activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, acolo unde a fost repartizată în urma revocării din DNA.

„Contestaţia doamnei procuror Iorga Morar s-a admis doar cu privire la data de la care trebuia să îşi înceapă activitatea la PJ Bacău. Deci, dumneaei va rămâne la Bacău dar nu cu data iniţial stabilită, ci cu o dată ulterioară”, au afirmat reprezentanţii CSM.

În urma revocării, Ţuluş a revenit la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Atât Doru Ţuluş, cât şi Mihaela Iorga au anunţat, după ce Laura Codruţa Kovesi a semnat ordinele de revocare că vor contesta în instanţă decizia, dacă va fi menţinută de CSM.

Iorga: Nu am cum să combat ce fabrică DNA

"Dacă acceptăm că un procuror poate fi revocat din DNA doar prin voinţa doamnei procuror şef însemna să acceptăm că independenţa procurorilor e doar o formalitate. Niciun procuror care stă cu sabia revocării deasupra capului nu va avea curajul să instrumenteze un dosar cu corectitudine şi imparţialitate. Din acest moment va proceda aşa cum simte că îşi doreşte procuroul şef care are această posibilitate să-l revoce fără să-i dea posibilitatea să se apere", a spus Mihaiela Iorga în plenul CSM.

Iorga susţine că după două luni de la demitere nu a obţinut niciun document dintre cele pe care le-a solicitat la DNA în apărarea sa, iar în Secţia pentru procurori nu i-a permis să se apere înainte de a da avizul pentru revocare. Magistratul susţine că după revocare nu i s-a mai permis accesul în sediul DNA şi nici să îşi ia lucrurile personale.

"La nicio săptămână după procedura de inventariere a dosarelor rămase după ce am plecat eu se dă un comunicat că în fişetul meu au fost găsiţi bani, au fost găsite bunuri. Nu am cum să combat ceea ce în fiecare zi fabrică DNA. Şi nu se opreşte. Pentru că dacă acţiunile doamnei procuror şef s-ar fi oprit, astăzi n-aş fi fost în faţa dumneavoastră. Pericolul iminent este la independenţa procurorilor", a spus procurorul în şedinţa CSM.

"Şi eu îmi doresc să existe lupta anticorupţie, ca DNA să funcţiioneze, dar îmi doresc ca acest DNA să funcţioneze în baza principiilor care stau la baza statului de drept, aici vorbim despre principiul egalităţii, echităţii, al proporţionalităţii, oportunităţii. Dacă această măsură ar fi fost luată acum şase luni, un an de zile înainte de a face demersurile noi către Inspecţia Judiciară, atunci ar fi fost poate considerată o măsură oportună, echitabilă, imparţială, dar ea a fost luată într-un moment critic", a mai spus Iorga după şedinţa Consiliului.

Procurorul şef al DNA a cerut revocarea Mihaelei Moraru Iorga pentru că „nu a înregistrat un denunţ în conformitate cu dispoziţiile legale şi nu l-a prezentat spre repartizare procurorului şef al Secţiei din care făcea parte. Neprezentarea denunţului a avut drept consecinţă imposibilitatea aplicării unor dispoziţii procesual penale în raport cu persoane cercetate”. Mai exact, este vorba despre un denunţ pe care procurorul l-ar fi primit prin intermediul aplicaţiei whatsapp.

Doru Ţuluş susţine că nu i s-a permis să se apere, precizând că decizia de revocare este un regres în cariera sa, aceasta nefiind justificată.

În cazul lui Doru Ţuluş, revocarea a fost cerută de şefa DNA pentru că există „suspiciuni rezonabile că imparţialitatea sa este afectată, având în vedere că a soluţionat dosare penale în care era implicată o persoană cu care avea raporturi civile”.

Mai exact, lui Doru Ţuluş i se reproşează faptul că şi-a vândut drepturile litigioase asupra unor restanţe salariale către un om de afaceri - Mihai Rotaru. Ulterior, Rotaru a fost implicat într-unul dintre dosarele ANRP şi a fost trimis în judecată, alături de fostul lider al PDL Ioan Oltean.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici