Jandarmi răniţi în timpul intervenţiei la un miting electoral dintr-o comună mehedinţeană

Mai mulţi jandarmi au fost răniţi, luni seară, în timpul unei intervenţii în comuna mehedinţeană Vânjuleţ, în căminul cultural din localitate, la un miting electoral desfăşurat cu ocazia lansării candidaţilor Mişcării pentru Noul Mehedinţi la Primăria comunei şi la Consiliul Judeţean Mehedinţi.

353 afișări
Imaginea articolului Jandarmi răniţi în timpul intervenţiei la un miting electoral dintr-o comună mehedinţeană

Jandarmi răniţi în timpul intervenţiei la un miting electoral dintr-o comună mehedinţeană (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, inspector Nicolae Lohon, aproximativ 50 de persoane au intrat şi au încercat să boicoteze manifestarea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Un grup de 50 de persoane s-a manifestat violent, adresând cuvinte şi expresii jignitoare. Jandarmii şi Poliţia au intervenit. O parte dintre oamenii din căminul cultural au folosit extinctoarele atacând jandarmii şi poliţiştii. Au fost evacuaţi, apoi au folosit bordurile de pe marginea drumului atacând cu pietre forţele de ordine. A fost avariată o autospecială a jandarmilor şi trei subofiţeri ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi au fost răniţi", a declarat Lohon.

În timp ce localnicii, în majoritate de etnie romă, au încercat să rupă cordonul de jandarmi format în căminul cultural, forţele de ordine au folosit spray-uri lacrimogene.

După ce persoanele turbulente au fost evacuate, scandalul s-a mutat în stradă, unde au lovit cu pietre maşina candidatului Mişcării pentru Noul Mehedinţi la preşedinţia Consiliului Judeţean, Mihai Stănişoară, dar şi o autospecială de jandarmi.

În urma incidentului, zece persoane au fost duse la audieri.

Mai multe echipaje de poliţişti şi jandarmi au rămas peste noapte în localitate pentru a aplana eventuale conflicte.

Din declaraţiile martorilor, agresorii sunt susţinători ai actualului edil al comunei Vânjuleţ, Nistor Costache, candidat pentru un nou mandat din partea Uniunii Social Liberale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici